Citat:
În prealabil postat de cocorel
Mai ar fi o "incercare" posibila.Psihologii spun ca dragostea cu nabadai trece in maxim 3 ani si atunci in urma ei ramane iubirea,devotiunea,respectul sau...nimic.Mai poti astepta un an pana la nunta sa vezi cat de profund este ce simti si vezi si cum sta el cu rabdarea.In fond sunteti oricum impreuna in timpul asta.
|
Hm, m-am gandit si la acest aspect, a fost o solicitare a memei mele ca sa aiba timp sa se obisnuiasca cu ideea. Dar intre timp eu daca vreau sa merg acasa pot sa merg dar el nu are ce cauta acolo.
Am stat o luna si jumatate sa ma gandesc ce sa fac si am ajuns la urmatoarea concluzie: daca eu aman nunta, mamei mele nu ii vor trece nervii si supararea. Mai ales ca el nu are ce cauta sa se mai intalneasca.
Doi la mana, daca eu aman nunta (si nu mi-a zis el asta, el a lasat la alegerea mea) cum mai poate avea el incredere in mine ca va trece vreodata pe primul loc ca si sot al meu. Va fi convins ca orice problema va aparea intre noi doi eu voi pune parerea mamei mele pe primul loc.
Daca ar fi invers nici mie nu mi-ar conveni sa ma lupt pentru locul meu in sufletul lui. Sa stiu ca mama lui ramane mult mai importanta decat mine.
M-am gandit sa completez. Nu este incapatanare din partea mea, ca asa suna. Am luat toate aspectele la puricat in perioada asta.
Solicitarea de amanare a venit dupa 1 luna dupa ce i-am spus si in momentul in care a vazut ca nu ma poate convinge cu forta sa renunt la planurile mele. Mie mi s-a parut tardiva..........daca venea la 2-3 zile de la anunt era in regula, dar dupa ce ai improscat cu noroi in mine si in el...................cam tarziu. Cu toate asta am stat sa cantaresc si acest aspect