Copiii merită să fie adoptaţi. Merită să fie acceptaţi "pentru că nu sunt copiii altuia", ci sunt "copiii lui Dumnezeu şi atât", căci odată părăsiţi de voie sau de nevoie, ei devin "copii ai nimănui de pe pământul acesta" şi numai adoptaţi devin copiii unor părinţi. Merită să li se spună adevărul despre ei încă de la cele mai fragede vârste şi în acelaşi timp să fie învăţaţi că a fi adoptat nu este ceva ruşinos. Merită să li se acorde şansă şi încredere pentru că dincolo de genetică există buna creştere a părinţilor care poate stopa orice pornire trupească sau sufletească ce "vine din sânge". Merită să fie primiţi căci nu este recunoştinţă mai mare, din partea unui copil, ca aceea pentru traiul în braţele unei familii şi nu în sânul unor case de copii pline de bătăi, băi reci şi supe lungite cu apă de la robinet. Merită să fie iubiţi, dragostea unui părinte pentru copiii săi şi a unui copil către părinţii săi e tare scumpă şi bine plăcută lui Dumnezeu.

Dar dacă totuşi, noi ca femei, putem da naştere de copii, de ce să nu o facem?