Subiect: Bioenergii
View Single Post
  #53  
Vechi 09.03.2011, 15:30:14
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Ca sa nu mai meditezi..:-)

Citat:
În prealabil postat de camy_d Vezi mesajul
Deci zice că ideile prin care cineva ia contact cu radiestezia nu sunt ortodoxe, dar că ea în sine e o descoperire a omului, nu lucrarea vrăjmașului și că ar putea exista așa ceva și în ortodoxie. Trebuie să mai meditez, mi-a dat peste cap toate convingerile.
INTREBARE:Este conformă radiestezia cu învățăturile Ortodoxiei?

RASPUNDE PARINTELE TEOFIL PARAIAN:
"Nu prea cunosc radiestezia, dar am aflat că ideile prin care se introduce cineva în radiestezie în general nu sunt ortodoxe. Dacă e vorba să studiezi știința spirituală a lui Rudolf Steiner ca să te învețe el ce ai de făcut și nu iei aminte la Evanghelie, înseamnă că ești mai prejos, de Ortodoxie în orice caz, pentru că Ortodoxia este superioară oricărei alte învățături. Să știți că și eu am cunoscut aici în Timișoara, când am fost eu elev de liceu, am fost în legătură cu un cerc de antropozofi, de aici din Timișoara, nu știu dacă mai trăiește cineva din aceia de atunci. Și bineînțeles că după ce m-am dus la Teologie și am văzut cât eclectism există și câtă încercare de sistematizare a unor lucruri care le-au gândit ereticii în special, am părăsit din toate puterile. Acum mă țin de Ortodoxie pentru că sunt sigur că mă duce unde trebuie."

INTREBARE :Am învățat la radiestezie că suntem înconjurați de așa-zise entități malefice care ne agresează și pe care le putem alunga prin concentrare.Ce parere aveti?

RASPUNDE PARINTELE TEOFIL PARAIAN:
"Nu toate influențele negative sunt din puterea vrăjmașului. Sunt multe influențe negative care au altă explicație. De exemplu Domnul Hristos spune că "din prisosința inimii grăiește gura" (Matei 12, 34), sau că "din inima omului purced gândurile cele rele" (Matei 15, 19). Ori Domnul Hristos știa și El de influențele malefice. În Pateric se spune de pildă că la un părinte s-a dus un frate și i-a spus: "Părinte, ce să fac că mă luptă dracii". Și părintele respectiv zice: "Ce zici, frate, pe tine te luptă dracii? Nu se poate, nu se luptă dracii cu noi, ci cu aceia ca Moise și ca Ilie, patimile noastre sunt dracii noștri". Și spune undeva tot în Pateric că la un părinte s-a dus un frate că era luptat de duhul desfrânării și l-a rugat să se roage pentru el. Și părintele a început să se roage, și acesta tot nu era liniștit. Se duce din nou și zice: "Părinte, roagă-te pentru mine că sunt bântuit de duhul desfrânării, te-am rugat să te rogi". Și atunci părintele s-a rugat lui Dumnezeu mai cu osârdie și i s-a descoperit, a venit vrăjmașul și i-a zis: "Eu de atunci de când ai zis întâi m-am depărtat, numai că el are dracul lui - zice -, lăcomia pântecelui și somnul mult".

Deci eu nu vad nimic care sa-ti dea convingerile peste cap!:-)

Last edited by Melissa; 09.03.2011 at 15:49:16.