Metanie
Doamne, fa din suferinta,
Pod de aur, pod înalt,
Fa din lacrima velinta
Ca intr-un pat adânc si cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din infrângeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.
Din veninul pus in cana
Fa miresme ce nu pier.
Fa din fiecare rana
o cadelnita spre cer;
Si din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fa lastun albastru
si fa zâmbet întelept.
|