View Single Post
  #618  
Vechi 16.02.2011, 11:39:57
AdrianAamz AdrianAamz is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.02.2010
Locație: Elada / Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 523
Implicit

Mai trebuie adaugat ceva: desi Biblia vorbeste despre "adanc / adancuri" cand face referire la locul de intristare si de nefericire pentru pacatosi, precum si despre "cer / ceruri" cand e vorba de locul de odihna si de rasplatire pentru drepti, BO nu are conceptia ca aceste locuri ar fi localizate geografic _ unul in subteran, eventual in zona magmei topite, iar altul undeva in cosmosul accesibil navetelor spatiale _, ci afirma ca ele sunt stari de existenta care depasesc simpla localizare materiala.

Faptul ca sub scoarta Terrei nu exista acel Infern (hades, tartar) din motologia greco-romana NU duce automat la inexistenta iadului, asa cum vor sa concluzioneze unii, sau la existenta unui iad gol, care sta asa pana la cea de a doua venire a lui Hristos.
Tot la fel cum faptul ca a zburat unul cu racheta in spatiu si nu a vazut nici un zeu acolo nu e un argument ca Dumnezeu nu exista.


Ceea ce urmeaza nu reprezinta formularea oficiala a BO, ci comentariul meu personal:

Aceste stari de existenta dincolo de materie pot fi considerate, pentru o mai buna intelegere, asemenea a ceea un termen tehnic numeste "universuri paralele" sau "realitati paralele".
Numai ca spre deosebire de paralelismul geometriei euclidiene (clasice), aceste "realitati paralele" se ating reciproc, nefiind total separate si independente unele de celelalte, fiindca Dumnezeu este cel care stabileste proprietatile acestor realitati si modul lor de interactiune.

Aceste trei realitati paralele sunt: (Atentie, acum urmeaza pozitia oficiala a BO !):
- lumea vizibila, materiala, universul observabil si masurabil.
- lumea cereasca : Dumnezeu, ingerii si sfintii ("Laudati pe Dumnezeu intru sfintii lui" ! - Ps. 150), raiul in care ajung sufletele celor gasiti drepti la judecata particulara.
- lumea iadului (zisa si a "intunericului", prin contrast cu Hristos care este Lumina lumii): diavolii si sufletele celor care au fost gasiti ca despartiti de Dumnezeu prin relele facute (mandria).

In prima, fiinta umana ajunge prin zamislirea trupului in care ia fiinta sufletul, prin lucrarea lui Dumnezeu. (Este o intreaga lupta teologica privind modul si timpul in care sufletul se uneste cu trupul; dar aici e lucrarea inefabila a lui Dumnezeu, despre care degeaba se iscodeste.)
In celelalte, se ajunge doar cu sufletul, dupa ce Hristos evalueaza faptele acelui suflet, dupa despartirea lui de trup.

Invierea de obste presupune refacerea trupurilor tuturor oamenilor din elementele materiale din care au fost compuse, iar acele trupuri vor avea calitati superioare trupurilor actuale, fiindca vor fi indestructibile (1 Corinteni 15 _ "mortii vor invia nestricaciosi), si vor fi reunite cu sufletele corespunzatoare acelor trupuri. Iar judecata de apoi se va face in trup, si pedepsele sau rasplatirile vor fi date intregului persoanei umane: trup si suflet.

ZVesnicia pedepsei va fi mult mai greu de suportat in trup decat in afara lui.

Unii sustin ca la Judecata de apoi, cei pacatosi vor fi complet distrusi, anihilati, aneantizati _ similar cu efectul ruperii ciclurilor reincarnarilor din hinduism si buddhism, in urma careia sufletul "eliberat" se duce intr-un ceva care nu e nimic.
Dar in acest caz, unde mai e dreptatea lui Dumnezeu ?
In justitia omeneasca, cel care a gresit fata de semenii sai poate fi pus la inchisoare sau executat, ca masura extrema pentru eliminarea raului social. Dar acea executie e doar o pedeapsa materiala. Cel executat nu mai ispaseste nimic pe pamant, trupul lui nu mai simte nimic, nu mai sufera; pe cand cel intemnitat ispaseste cumva (nu punem la socoteala confortul din inchisoare, ci faptul ca e privat de drepturi si bunuri pe care ceilalti, liberi, le au la dispozitie), are parte de un anume tip de suferinta.

Daca Dumnezeu s-ar rezuma la distrugerea totala si definitiva a celor rai, el ar fi doar un judecator care trimite pe scaunul electric. Cei rai n-ar mai plati suferinta produsa altora in mod constient, ci ar scapa de orice pedeapsa.

Dar ca cei pedepsiti se vor chinui cumplit nu doar prin faptul ca sunt lipsiti de posibilitatea de a mai face raul sau de a-si implini pofetele pacatoase, ci si prin aceea ca vor avea constiinta ca altii au parte de desfatarea bunatatilor celor fagaduite de Dumnezeu celor buni.
Nu o executie , nu o anihilare totala este chinul pe care il sufera pacatosii, ci mustrarile de constiinta, neputinta de a mai face ceva pentru imbunatatirea relatiei lor cu Dumnezeu.