Gustarea din pomul cunostintei binelui si raului reprezinta un pacat (inteles ca esec existential). Asa este interpretata aceasta fapta a protoparintilor in literatura sfintilor parinti. In scriptura citim ca oamenii, dupa cadere, aduceau jertfe lui Dumnezeu, iar Acesta le vorbea. Deci comuniunea, dialogul omului cu Dumnezeu nu a incetat dupa izgonirea protoparintilor din rai.
Lumea a fost creata pentru om, dar nu e menita sa-l separe de Dumnezeu, ci sa-l apropie de El. Dar omul s-a alipit in mod patimas lumii, cautand doar sa-si satisfaca in mod egoist, propria placere: femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său și a mâncat și el.
Protoparintii au privit lumea, dupa calcarea poruncii, ca "stavila" intre ei si Dumnezeu, lucru evident in faptul ca Adam se ascunde de Dumnezeu printre pomii din rai: Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam și femeia lui de fața Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
Adam nu a atins in starea paradisiaca desavarsirea. Nu avea maturitate duhovniceasca. Trebuia sa o castige in timp, prin ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu. Omul, creat dupa chipul divin, nu dobandise asemanarea cu Dumnezeu, nu devenise inca dumnezeu. Pentru ca, daca ar fi fost desavarsit, nu ar fi avut loc caderea in pacat.
|