[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Plus ca un copil de mic observa ca tatal nu merge la biserica (nici bunicii, nici unchiul.. tot neamul) si se intreaba de ce. Foarte greu sa aduci explicatii echilibrate care sa nu loveasca imaginea celorlalti membrii ai familiei.

Când va veni această întrebare, spuneţi-le adevărul: credinţa este un dar de la Dumnezeu. El face mereu primul pas. Chiar şi când spunem "am să mă rog Spiritului Sfânt să-mi dea şi mie darul acesta al credinţei", în realitate Spiritul Sfânt ne-a trimis această dorinţă de a ne ruga. Dorinţa de a ţine post, tot de la El vine. El ne ajută şi să nu cădem şi ne întăreşte această voinţă, umplându-ne de bucurie deşi mâncăm grisine înconjuraţi de fripturi. "În El este şi voinţa, şi putinţa" au spus părinţii dinaintea noastră.


Marele meu noroc este că soţia mea, deşi este atee şi anticlericală, nu face parte din soiul acela militant, atât de prezent şi pe acest forum. Ea nu şi-a propus să mă elibereze din ghearele credinţei şi obscurantismului religios, nici nu-mi face urât că fumez opiul pentru popor. La rândul meu, nu o bat la cap, doar mă rog uneori pentru convertirea ei. Desigur că aş fi preferat să am lângă mine o soţie cu credinţă în Dumnezeu, dar ce am făcut ca să merit asemenea zestre de preţ ?