[dianagroza]

Autor: Die Tagespost
Traducere: Wilhelm Tauwinkl
Sursa: Die Tagespost, 3 februarie 2010



“Să nu lăsăm adepţii să cadă în gol”: convorbire cu părintele profesor Manfred Hauke


- În opinia Dvs., fenomenul Medjugorje se înscrie pe linia marilor locuri de pelerinaje mariane, cum ar fi Lourdes, Fatima sau Guadalupe?

Dimpotrivă, fenomenul Medjugorje se prezintă altfel: numărul presupuselor apariţii ajunge la peste 40.000; mesajele legate de ele sunt extrem de numeroase şi dau naştere unor întrebări critice. În ce priveşte credibilitatea vizionarilor, în unele cazuri avem de-a face cu înşelăciune, fiind vorba de minciuni dovedite; nu există vreo minune recunoscută de Biserică, iar semnele miraculoase vestite de vizionari pentru confirmarea apariţiilor de la Medjugorje până acum nu au avut loc. Cardinalul portughez Jose Saraiva Martins, timp de mulţi ani prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a fost întrebat cu scurt timp în urmă despre eventualele paralele dintre Medjugorje şi Fatima. După părerea sa, în timp ce copiii păstori de la Fatima s-au arătat smeriţi şi au ales tăcerea, aceste virtuţi nu se observă la Medjugorje; în timp ce sora Lucia a intrat în clauzură, la Medjugorje nu a ales nimeni viaţa consacrată (dimpotrivă, unul dintre vizionari s-a căsătorit cu o regină americană a frumuseţii; desigur, acest lucru nu este un păcat, dar nici vreun semn deosebit de marcare supranaturală prin apariţiile mariane); sora Lucia a aşternut în scris secretele încredinţate ei de Maria, în timp ce vizionarii din Medjugorje le-au păstrat pentru ei. “Nu, nu văd nici o asemănare între Fatima şi Medjugorje” (12 ianuarie 2010).


- Mulţi oameni consideră Medjugorje începutul convertirii lor. Există o logică teologică a “roadelor bune”, care să permită concluzii privind un eveniment al harului sau privind autenticitatea unui fenomen?

- Doar roadele bune nu sunt suficiente pentru confirmarea originii supranaturale a unui fenomen vizionar. În medicină, şi efectul placebo are ocazional rezultate bune, care nu se datorează medicamentului ca atare. Şi chiar într-un loc unde se produce o înşelăciune sau lucrează însuşi diavolul, este posibil ca harul lui Dumnezeu să lucreze, oamenii să se convertească şi să-l găsească pe Dumnezeu. În cazul criteriilor pentru credibilitatea supranaturală a apariţiilor mariane, roadele trebuie legate de observaţia fenomenului însuşi şi de confirmarea prin minuni. De altfel, la Medjugorje nu sunt doar roade bune, ci şi o întreagă serie de urmări negative legate de fenomenul apariţiilor. Printre acestea se numără încurajarea a doi preoţi franciscani, din partea vizionarei Vicka, în numele Gospei, pentru a se opune dispoziţiilor canonice legitime ale episcopului locului referitoare la implicarea lor pastorală. La repetatele îndemnuri la neascultare ale Gospei (de 13 ori), episcopul de pe atunci, Zanic, care la început înclina în favoarea fenomenului Medjugorje, a reacţionat printr-o respingere uşor de înţeles.

În reacţia sa la vizita Cardinalului Schonborn [Anul Nou 2010], episcopul Peric observă alte roade legate de îndemnul la neascultare de care am vorbit: în prezent există în Dieceza de Mostar-Duvno nouă foşti franciscani suspendaţi din slujirea preoţească, dar care se poartă ca preoţi legali în parohiile uzurpate; câţiva franciscani au invitat, în 2001, un diacon vechi-catolic, care se prezenta ca “arhiepiscop” şi care a “miruit”, în parohiile uzurpate, peste 700 de tineri, ceea ce un diacon nu poate face niciodată în mod valid; doi dintre preoţii nesupuşi au invitat un episcop vechi-catolic din Elveţia, cu rugămintea de a-i consacra episcopi, ceea ce episcopul vechi-catolic a refuzat. Doi preoţi călugări, strâns legaţi de începutul fenomenului Medjugorje, au fost sancţionaţi canonic: lui Jozo Zovko (parohul în funcţie în timpul primelor luni de apariţii, iunie-august 1981) i s-a interzis de către superiorul său orice contact cu Medjugorje; Tomislav Vlasic, care a activat la Medjugorje între 1981 şi 1988, a fost dezlegat de către Sfântul Scaun de îndatoririle preoţeşti, în 2008. Ca motivaţie, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei menţionează, printre altele, încălcarea poruncii a şasea, agravată prin presupuse “motivaţii mistice”.

De fapt, făcând apel la o inspiraţie din partea Gospei şi la vizionara Marija Pavlovic, părintele a încheiat o “cununie mistică” cu o doamnă din Germania, în cadrul unei comunităţi călugăreşti mixte. Această combinaţie neobişnuită între înclinaţii personale şi misticism are o istorie mai îndelungată: în 1976, aşadar înainte de venirea la Medjugorje, părintele a lăsat însărcinată o călugăriţă într-o “comunitate franciscană” mixtă, apoi a trimis-o în Germania cu vorbe pioase, negându-şi paternitatea. În 1984, cazul le era cunoscut episcopului Zanic şi Cardinalului Ratzinger. Iar acelaşi Vlasic a adus la Medjugorje, de la un congres carismatic de la Roma, “profeţia” adresată lui (6 mai 1981): “Nu te teme, v-o voi trimite pe Maica mea”. Potrivit afirmaţiilor unei carismatice irlandeze, din Vlasic izvorau valuri de apă vie. Influenţa unui asemenea personaj asupra perioadei de început a fenomenului Medjugorje pune o mulţime de probleme critice. Acuzaţii morale grave se aduc şi împotriva lui Zovko, paroh în primele luni şi timp de mulţi ani însoţitor spiritual al grupului de vizionari (E. M. Jones, Der Medjugorje-Betrug, 2001). Aşadar, nu există doar roade bune ale fenomenului Medjugorje.