[quote=Traditie1;337456]Noi trăim într-o societate clădită pe principiile aduse de el. [quote/]
Cred ca societatea in care traim mai este cladita foarte putin pe aceste principii. Se vorbeste astazi tot mai mult de o perioada post-crestina. Lumea parca tinde a se reintoarce la principiile pe care era fundamentata societatea pagana. Putem vorbi, in acest sens, despre o "repaganizare" a lumii, sub raport spiritual.
Cred ca se intampla aceasta pentru ca omenirea, asemenea iudeilor de odinioara, nu a inteles lucrarea lui Hristos. Multi desi cred intr-un Hristos istoric, nu reusesc sa vada in El mai mult decat un "Hristos politic", un "Hristos social". Un profet, un legiuitor - ca multi altii - care a revolutionat felul de a gandi al omenirii, a dat o Lege Noua, prin care a rasturnat intrucatva scara valorilor, si a carui menire este sa schimbe chipul societatii.
Or Hristos este Mantuitorul. Acest lucru este pierdut din vedere de societatea contemporana. Hristos a dat o Lege Noua, dar a dat mai ales harul, prin care omul devine "purtator de Hristos". Hristos al Bibliei, al legii exterioare, ne devine interior, una cu noi, "inscris" pe "tablele de carne ale inimii".
Crestinismul este cu adevarat factor de progres, atunci cand omul se uneste cu Hristos, cand traieste cu El si in El.
|