Citat:
În prealabil postat de ai2
Fara sa ai habar daca exista probe chiar si atunci cand exista enorm de multe, pretinzi ca evolutionismul e credinta.
|
Zicea bunicul lui darwin, Erasmus, in cartea sa de capatai, prima despre evolutionism, Zoonomia: „Ar fi oare prea îndrăznet", întreba el, „să ne închipuim că, în imensa durată de timp de când a început existenta pământului, poate cu milioane de veacuri înaintea istoriei omenirii - ar fi oare prea îndrăznet să ne închipuim că toate animalele cu sânge cald au apămt dintr-un singur filament ?"
Mai intai a fost o credinta, filoofie, preluata din miturile antice (
filozofii materialisti greci o inchipuiau).
Iar dovezile sunt covarsitoare, dar lipsesc cu desavarsire :)
Fiecare specie de animal poate suferi doar mutatii mici, intr-o anumita limita (a genelor sau cromozomilor). O modificare a genomului duce la moartea individului. Daca aducem in discutie intervalul mare de timp apare o alta problema, cum spune si Francisco Ayala, arhiva fosilifera nu sustine evolutia, lipsesc fosilele intermediare.
Iar despre trecerea materiei vii in cea nevii, s-au obtinut doar (aparatul lui Miller) substante organice (zaharuri, aminoacizi alcooli) din substante anorganice. S-a realizat si legarea unor aminoacizi, dar departe de a obtine niste proteine la fel ca la vietati. Si atat.
Un cunoscut evolutionist (si catolic, din pacate), Francisco Ayala, pe care l-am pomenit mai sus spune: "dar sunt convins acum în urma afirmatiei paleontologilor că micile schimbări nu se acumulează".
Deci nu numai ca nu exista dovezi, dar stiinta descopera ca evolutionismul e imposibil. Ar trebui interzisa stiinta, altfel s-ar putea sa demonsterze in curand ca evolutionismul e o aberatie.