Îndemnuri la rugăciune
"Până la vremea Împărăției lui Iisus, vă rugăm să continuați rugăciunile pentru Biserica lui Iisus Hristos din nordul Nigeriei, pentru curajul de a vorbi cu putere pentru Iisus Hristos, în mijlocul acestei persecuții de acum. Rugați-vă și pentru bărbații și femeile creștine care și-au pierdut pe cei iubiți ai lor în bombardament și în persecuția care se desfășoară împotriva Bisericii. De asemenea, rugați-vă ca Dumnezeu să aducă grupul radical islamic Boko Haram la dreptate. Să ne rugăm, de asemenea, pentru îndreptarea comunităților musulmane din nordul Nigeriei, ca Dumnezeu să le dea posibilitatea de a primi pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor. Tot astfel, rugați-vă pentru creștini ca Dumnezeu să dea în inimile lor dragoste și compasiune față de vecinii lor musulmani. Rugați-vă și pentru mine și familia mea, ca Dumnezeu să ne apere și mai departe, pentru ca să ne continuăm lucrarea noastră în mijlocul acestei persecuții religioase. Rugați-vă pentru studenții teologi pe care Dumnezeu îi va folosi nu numai la lecții și prelegeri în sala de clasă, ci, de asemenea, ca mijloace de consolidare a maturității spirituale în nordul Nigeriei. Rugați-vă ca Dumnezeu să ajute Biserica să rămână concentrată în Iisus Hristos, în mijlocul acestei persecuții prezente și a durerii. În mod similar, rugați-vă pentru înțelepciunea și maturitatea spirituală a conducătorilor Bisericii din nordul Nigeriei, astfel încât aceștia să poată alina duhovnicește și trupește durerile fraților și surorilor în Domnul. Rugați-vă și pentru alegerile care sunt programate să aibă loc în acest an, ca Dumnezeu să aducă bărbați și femei evlavioși și evlavioase în funcțiile de conducere.
Fie ca Duhul lui Hristos să îndrume și să conducă Biserica Sa în momentele dificile de acum și în cele ce ne sunt date înainte!
Întru Hristos,
Matthew Michael"
__________________
AMIN! Intru Imparatia Ta cand vei veni, pomeneste-ne pe noi Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta!
|