Citat:
În prealabil postat de camy_d
E adevărat că extremele sunt rele, chiar și virtuțile duse la extrem. Cum ar fi smerenia, dusă la extrem astfel: te prezinți "Mă cheamă păcătoasa X", umblii cu haine rupte și nu te speli când trăiești în societate etc. De fapt faci tam tam cu smerenia ta, e smerenie falsă.
|
Nu am zis că orice extremism e rău. Ci că ideea de echilibru e din start greșită, e o pistă falsă. Dumnezeu ne cheamă la perfecțiune și asta exclude moderația, dar extremismul nostru trebuie direcționat spre adevăratul obiectiv, Dumnezeu, nu spre niște manifestări care așa cum spui și tu, sunt expresii tot ale patimilor.
Citat:
|
Depinde la ce te referi. Cât trăiești în societate, nu la mănăstire, chiar și la mănăstire tot trebuie să te îngrijești de treburi materiale (curățenia, mâncarea), deci cât trăiești în societate, nu te poți izola de lume.
|
Ba te poți izola de lume și chiar trebuie. Tocmai asta încerc să spun. Societatea exercită o imensă presiune psihică, oamenii se simt terifiați să iasă din comun, să fie văzuți ca ciudați și poate că aceasta e cauza apostaziei generale. Trebuie să avem curajul de a ne "arunca în gol", de a tăia complet legăturile cu lumea, indiferent de consecințe. Trebuie să încetăm să mai acționăm potrivit a ceea ce este considerat normal de către societate. Un Părinte de demult (în Pateric) spunea că dacă nu ne dezbărăm de slava deșartă (dorința de a plăcea oamenilor) și lăcomia pântecelui nu putem fi liberi. Iar un om care nu e liber nu poate să-L slujească cu adevărat pe Dumnezeu, el va sluji idolii patimilor de care e stăpânit.