Dezordinea, contestarea ierarhiei, egalitarismul, nu vin de la Dumnezeu. El este forța ordonatoare a lumii, a Cerului și a pământului, iar anarhia i se opune. Prima tragedie nu a avut loc pe pământ, ci în Cer, fiindcă înainte de căderea omului a fost căderea îngerilor. Anarhia recapitulează acest lucru, neînvățând niciodată nimic din istorie. De aceea, tot ce înseamnă "stânga" în politică, în gândire și atitudine este ispită. Există și ispite de dreapta, dar MULT mai rare și îi atacă, de obicei, pe cei mai înduhovniciți decât noi. Stânga este malefică, la stânga este iadul, tâlharul din stânga a fost cel damnat. "Sinistru" înseamnă, literalmente, "de stânga".
Spunea un înțelept din generația Criterion: "dacă la 20 de ani nu ești de stânga, înseamnă că nu ai inimă, dacă la 30 de ani nu ești de dreapta, înseamnă că nu ai cap." Am cochetat și eu cu aceste idei nenorocite, cu simbolul anarhiei, cu efigia lui "il Comandante", cu democrația, cu "libertate, egalitate, fraternitate sau moarte". Mi-am dat seama că înseamnă un singur lucru: moarte. M-am lepădat de Satana, de toată slava lui, de toată slujirea lui. De toată lucrarea lui. În Cer avem ierarhie în jurul Tronului. Oglindă a ierarhiei cerești, ierarhia bisericească o reflectă. Numai această ierarhie poate duce la adevărata frățietate, la simphonie. Puștii, așa cum și eu am fost, să știe că nu-i e dat omului să își depășească, singur, condiția. Orice aparentă ieșire din tiparele vechi înseamnă intrarea în tipare noi și servi suntem oricum: doar că ne putem alege stăpânul. Fiindcă izvorul vieții și principiul lui nu îl are omul în el, ci în Dumnezeu și mort este omul fără principiul său de viață, de aceea nu există adevărată libertate decât făcându-ne servii lui Dumnezeu. Orice altă "luptă pentru libertate", "emancipare" etc este praf și vânare de vânt.
|