Citat:
În prealabil postat de catalin2
In sensul ca sa nu cadem in ispita, sa nu o acceptam. Ingerul cazut propune si noi dispunem.
|
Sa inteleg ca "a duce in ispita" nu inseamna "a ispiti" ci "a cadea in ispita"?
Am o alta intrebare legata de aceasta ispitire. Un om cand iubeste, ce face cu persoana iubita: o ispiteste cu raul sau o protejeaza de rau? O protejeaza, asa-i? Daca si ea vrea sa fie protejata bine-nteles, ca daca nu vrea nu se poate obliga. Credeti ca iubirea umana este gresita pentru ca este protectiva? Pentru ca in esenta ea trebuie sa imite pe cat posibil iubirea lui Dumnezeu ori daca Dumnezeu ne arunca in mormanul ispitelor ca sa vada daca suntem vrednici sau nu, pai nu la fel ar trebui sa faca si oamenii? Nu prea imi suna a iubire un astfel de comportament. Este o poezie cu talc in sensul acesta scrisa de Reiner Maria Rilke daca nu ma insel, in fine, nu are importanta autorul, iar in aceasta poezie doi tineri indragostiti sunt spectatori la un circ cu animale salbatice. La un moment dat fata arunca o manusa in arena, unde se afla un astfel de animal, ca sa vada daca iubirea tanarului pentru ea este suficient de mare incat sa ii aduca manusa. Baiatul isi risca pielea, ii aduce manusa dupa care o paraseste. Poezia lasa apoi sa se inteleaga de ce a parasit-o pe fata, si eu i-am dat dreptate baiatului inainte sa citesc sfarsitul poeziei: el i-a demonstrat ca o iubeste punandu-si viata in joc pentru ea, ea insa a demonstrat lipsa de iubire pentru el cand i-a cerut sa faca asa ceva...