Si totusi Parintele Proclu ne sfatuieste sa ii consideram pe toti din biserica mai buni decat noi. Indiferent ce "observam" ca fac in timpul slujbei, fie ca vorbesc, fie ca se baga in fata, ori iti face observatie sau vorbeste necuviincios. Chiar greseli mai grave.
Cei mai multi dintre noi suntem prea "critici", facem parte dintr-o generatie care "observa" prea multe, chipurile nu judecam, "constatam". Ori chiar aceste concluzii "obiective" despre comportamentul cuiva nu provin decat din dorinta de a ne indreptati pe noi insine, cu alte cuvinte, vedem paiul din ochii fratelui, dar nu bagam in seama barna din ochii proprii. Insa un om cu frica de Dumnezeu nu este atat de exigent cu greselile altora, pentru simplu fapt ca cercetarea propriilor pacate nu iti mai lasa, obiectiv, timp sa "constati", sa "critici". Pe buna dreptate, Duhul Sfant este cel care ne da puterea de a nu judeca si acopera greseala fratelui, nu degeaba rugaciunea: "Daruieste-mi, Doamne, sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, caci binecuvantat esti in veci. Amin!".
In primul rand, stiindu-te pacatos, de multe ori chinuit de patimi similare, nu iti sta inima sa monitorizezi slabiciunea celuilalt, din moment ce tu insuti ai facut acelasi lucru, poate cu o secunda in urma. Sau ceva mai grav.
In al doilea rand, cel vinovat nu isi insuseste niciodata critica, ci are impresia ca esti rau, ai ceva cu el, sau faci pe grozavul. Iar daca te autoanalizezi ulterior, observ ca lucrurile chiar asa stau. Tot rugaciunea, rabdarea si dragostea au putere de a-l indrepta pe cel care greseste. Daca ati observat, calugarii nu fac niciodata observatie. Isi vad de treaba lor in timpul pravilei, la lucru, la masa, la slujba. A nu fi "critic" tine de o educaatie religioasa temeinica, nu inseamna a baga capul precum strutul, pentru ca presupune foarte mult curaj, putere de jertfa, umilinta, fara sa fi sfant. Ati citit voi in Viata Maicii Domnului sa se fi smintit vreodata de cineva care savarsea o greseala? A sarit vreodata sa "corecteze", sa "indrepte" ca noi comportarea unui pacatos? Nu, a tacut permanent, s-a rugat, a plans si a salvat de la pierzare atatea suflete. La fel preotii si credinciosii cu rugaciune puternica, nu cearta, nu fac observatie, isi vad de rugaciune in continuare si, cand este cazul, dau un sfat care nu raneste omul in cauza. Nu oricine se pricepe sa tamaduiasca boala altuia, numai doctorul este in stare sa puna un diagnostic si sa prescrie tratamentul adecvat.
|