Citat:
Īn prealabil postat de Miha-anca
Dar nu trebuie sa te superi, frate! Acestea nu sunt decat ispite, pe care Dumnezeu le permite ca sa ne incerce rabdarea si alte virtuti pe care credem ca le-am capatat.
Citeam aseara o carte cu interviul Pr. Proclu. Acesta a intrat de copil in manastire si toti radeau de el. Parintele lui duhovnic l-a invata sa rada el mai mult decat ceilalti de "defectele" care ii faceau pe ceilalti sa rada. Poate nici nu le avea, dar stii cum sunt oaemnii... Urmand sfatul, de atunci nu a mai ras nimeni, caci nu mai avea nici un haz!
Si cand am fost la cuviosia sa, nu a scapat ocazia sa se "injoseasca" prin tot felul de afirmatii, pe care cu totii le-am luat drept dovada a marii lui smerenii. Un om mic de statura, dar ce MARE OM!
Sa ne folosim de aceste lectii de viata, in loc sa ne suparam, ca sa ne transformam dupa placul Domnului. Daca scapam aceste ocazii, va trebui sa nadajduim ca exista un purgatoriu pentru toate urmele pacatelor noastre, pe care nu le-am luat in seama cand ne-au fost aratate de cate un deget binevoitor indreptat inspre noi.
|
Nu cred ca de suparare e vorba, ci de o durere, sau nemultumire care pare sa nu se mai sfarseasca. Si incerci sa-ti pui problema: oare ce-ti este mai de folos : sa renunti definitiv sa mai intri, sau sa accepti orice, cu capul plecat? Probabil renuntarea ar fi cel mai intelept lucru. Dar ne-am facut un obicei cand primim pe e-mail recomandari pentru un articol, sa mai tragem cu coada ochiului si pe forum. Iar daca mai primim si PM-uri, cu-atat mai greu putem renunta.
Exemplul cu Parintele Proclu, nu stiu cata relevanta poate avea in acest caz. Eu sunt la sute de ani lumina de smerenia sfintiei sale. Si-apoi cine-ar indrazni sa rada de mine, fara a se supune unui contraatac la care cu siguranta nu ar putea face fata? Nu ma tem nici de ironie, nici de critica. La ironie pot spune "pas" sau pot raspunde in aceeasi moneda, iar la critici am reusit de atatea ori (dupa micul incident cu tine) sa mi le asum. Dar dispretul fatis pe care il afiseaza cineva ca si cum ar fi indreptatit, si care nu are nimic comun cu pacatul, ci cu omul, imi lasa un gust foarte amar, cu atat mai amar atunci cand il vad impotriva unor persoane pe care, chiar daca nu le simpatizez prea mult, macar le respect pentru imaginea de ansamblu pe care-au reusit s-o creeze in jurul lor.
Autopersiflarea este una, iar apelativele din partea altuia este cu totul altceva. Eu am dreptul sa spun despre mine orice ; nimeni nu ma poate opri si poate astfel reusesc sa-mi mai tai din elan, dar nu stiu cine accepta cu aceeasi stare de spirit sa i se spuna de catre altcineva exact aceleasi lucruri, evident cu nuantari diferite? Daca am cazut, ajuta-ma sa ma ridic, nu ma rostogoli cu fiecare ocazie ce se iveste. Poate par un frustrat, dar eu stiu ca in viata de zi cu zi nu am complexe, iar prieteniile legare au ramas pe viata, cu oameni din toate categoriile sociale. Eu nu sunt aici sa cersesc acel dram de caldura la care vad ca va duceti toti cu gandul, ci sa lupt imotriva rautatilor gratuite, a falsei aureole de sfintenie. Nimeni nu ne da dreptul sa credem ca daca venim zilnic cu zeci de citate din sfintii parinti, (care sunt de altfel extrem de folositoare), sa facem un calvar din sufletele unor oameni care au viata lor, grijile lor, sensibilitatile lor, pacatele lor!
Eu nu vorbesc fara acoperire. Pot oricand face dovada celor spuse, dar urasc balacareala.
Dupa parerea mea, un om asezat, caruia ii pasa de mantuirea altora si de propria lui mantuire, nu poate fi peste tot. Pentru ca asta denota o totala superficialitate. Vorbim vorbe, iar pentru Dumnezeul din noi nu ne mai ramane timp decat ca o obligatie morala, nu ca o chemare launtrica.
Citat:
Īn prealabil postat de Miha-anca
Si iarta-ma te rog si pe mine, frate, ca si eu am suferit si sufar de aceasta boala...
|
N-ai pentru ce sa-ti ceri iertare. Putini care scapa de boala asta, (eu in nici un caz) dar nu fac o pasiune din ea!