Citat:
Īn prealabil postat de OmuBun
Din pacate nu descoperim prea des acea iubire de aproape. Priveste cu mare atentie in jur, iar daca gresesc, judeca-ma; tot ce vad eu este un mare dispret pentru cel pe care ni s-a pus pata, si nu ne iese din cap ca este deja damnat, iar asta - culmea - in urma unei impresii din virtual. Orice-ar face tu, esti pus sub lupa, daca faci bine, te dai mare, te asculti pe sine si de fapt doar spui lucruri bune, dar nu le faci, iar daca mai ai scapari, sunt speculate pana dincolo de orice limita a bunului simt.
|
Dar nu trebuie sa te superi, frate! Acestea nu sunt decat ispite, pe care Dumnezeu le permite ca sa ne incerce rabdarea si alte virtuti pe care credem ca le-am capatat.
Citeam aseara o carte cu interviul Pr. Proclu. Acesta a intrat de copil in manastire si toti radeau de el. Parintele lui duhovnic l-a invata sa rada el mai mult decat ceilalti de "defectele" care ii faceau pe ceilalti sa rada. Poate nici nu le avea, dar stii cum sunt oaemnii... Urmand sfatul, de atunci nu a mai ras nimeni, caci nu mai avea nici un haz!
Si cand am fost la cuviosia sa, nu a scapat ocazia sa se "injoseasca" prin tot felul de afirmatii, pe care cu totii le-am luat drept dovada a marii lui smerenii. Un om mic de statura, dar ce MARE OM!
Sa ne folosim de aceste lectii de viata, in loc sa ne suparam, ca sa ne transformam dupa placul Domnului. Daca scapam aceste ocazii, va trebui sa nadajduim ca exista un purgatoriu pentru toate urmele pacatelor noastre, pe care nu le-am luat in seama cand ne-au fost aratate de cate un deget binevoitor indreptat inspre noi.
Si iarta-ma te rog si pe mine, frate, ca si eu am suferit si sufar de aceasta boala...