Citat:
În prealabil postat de Nicador
Abia astept o parere documentata.
|
Există practici prezentate ca pe o completare a religiei, o desăvârșire a ei, cică îți ajută sufletul și/sau trupul bla bla bla. Cum ar fi bioenergia, călătoriile astrale, yoga, etc.
Să tratăm religia ca pe ceva nedesăvârșit, înseamnă să-L acuzăm pe Iisus de minciună prin ascunderea Adevărului, sau să punem sub semnul întrebării perfecțiunea Lui. Ori noi știm că Dumnezeu e desăvârșit, așadar ne-a dat o învățătură desăvârșită, deplină. Dacă aveam nevoie și de aceste lucruri, ne-ar fi învățat și îndemnat să le practicăm, iar sfinții erau maeștrii în ele. Doar nu crede cineva că Hristos a îndurat atâtea chinuri și s-a lăsat răstignit, doar ca să propovăduiască jumate de Adevăr?
Tot ce "desăvârșește" religia, de fapt o virusează. Nu putem sluji la doi stăpâni.
Unii cred că pot alege și aceste practici și pe Dumnezeu, dar de fapt, ar trebui să aleagă numai una din ele, să se hotărască, nu merg împreună și credința în Dumnezeu și aceste prostii.