Sporești în rugăciune și smerenie, atunci când simți nevoia să te rogi, așa cum simți nevoia de aer și apă. Există o chemare ascunsă în tine, care te îndeamnă continuu să ceri, să mulțumești și să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl și la mama lui. El dorește să se biruiască pe sine, dar se vede slab și neputincios. El nu vrea să fie rob, adică împătimit, purtând un nume atât de mare, de creștin, ci se vrea lângă Stăpânul și Răscumpărătorul său.Puterea rugăciunii nu stă în cutare sau cutare cuvinte, ci în felul cum se săvârșește. Această grijă, preocupare de finețe sufletească continuă, aduce o retragere în tine, neprovocatoare și smerită în toate. (Ne vorbește părintele Arsenie, vol. I)
|