[FiulRisipitor]

Cred ca multora li se intampla asa ceva dar unii dau importanta altii nu. Am simtiti ceea ce spuneti voi, de mai multe ori, si daca pentru unii senzatiile respective inseamna alte treburi (iarba, halucinatii, etc etc) pentru mine inseamna altceva. Nu am facut un caz important din asta si nu le povestesc ca pe chestii senzationale, dar cine vrea sa vada si sa inteleaga bine cine nu nu.
Povestea este identica(in esenta) cu ce spuneti voi. Am fost multa vreme copilul problema in familie, oaia neagra sau cum vreti sa-i spuneti. Cand eram certat acceptam orice pedeapsa dar mereu era in capul meu "las ca trece si pot sa fac prostii din nou". Mama a incercat si cu bataie dar cand a vazut ca nu merge a trecut la morala, ceea ce pentru mine era mult mai greu de suportat: 5 - 10 minute de bataie erau mult mai preferabile decat 4 sau 5 ore de morala. Evident ca toate nebuniile si avantul tineretii m-au dus si in pragul disperarii, si atunci am trecut la cearta cu Dumnezeu(ceva de genul scenei de pe mare cu capitanul Dan din filmul Forest Gump), asta nu pentru ca credeam pe deplin in El ci pentru ca morala mamei era mai ales morala crestina.
Noaptea evident raspunsul nu s-a lasat asteptat. M-am trezit (si stiu ca m-am trezit!) si desi becul era aprins in camera simteam o frica enorma, cum n-am simtit niciodata in viata mea, desi am umblat si noapte in cele mai ciudate locuri nu ma speria nimic. Simteam ca cineva este in camera si eu eram atat de amortit ca nu ma puteam misca. Nu vedeam nici o persoana dar sentimentul era atat de puternic ca eram in pragul de a spune ca vad ceva. In punctul extrem, cand simtean ca parca mi se rupe inima de frica, am inchis ochii si nu stiu daca m-am rugat sau ce am spus dar stiu ca gandul imi era la Dumnezeu si simteam ca l-am suparat. Atunci am vazut figura trista a mamei dar privindu-ma cu mila si dragoste si in acel moment toata "frica" din camera a inceput sa se risipeasca si eu sa pot incet incet sa-mi misc mainile. M-am sculat din pat mi-am facut rugaciunea si am adormit la loc.
Revenind treptat la credinta si la biserica evident ca am mai avut caderi, si de fiecare data s-a repetat aceeasi situatie. Pentru ca revenirea mea la credinta s-a datorat cartilor parintelui Paisie Aghioritul stiu ca ultima senzatie de genul asta s-a sfarsit cand am simtit ca parintele Paisie m-a luat in brate in modul cand cuprinzi pe cineva de la spate si-l scoti dintr-o multime de oameni.
Frica eu o pun pe seama diavolului care isi face simtita prezenta mai ales celor care deja l-au descoperit dar care inca ii mai dau drepturi prin pacatele care le fac. Stiu ca sunt multi care nu cred asta si care fac glume pe seama noastra, dar ma bucur pentru ei daca nu au simtit niciodata prezenta diavolului, si ma tem pentru mine ca i-am dat atata putere facand voia lui. Poate cu rugaciunile parintilor nostri, si ale tuturor Sfintilor trecem si peste asta.