Expresia "cununie civila" este in sine una nefericita, fiindca termenul Cununie implica in mod necesar Taina Bisericii prin care se sfinteste legatura de iubire naturala dintre barbat si femeie.
Daca ne gandim la ce se intampla la slujba Cununiei (sau a Nuntzii), vedem ca numai acolo cei doi sunt incununati.
La oficiul de stare civila, ei doar sunt recunoscuti de stat ca fiind sot si sotie in fata legii statului, ceea ce le confera anumite drepturi si obligatii in cadrul juridic si social al statului respectiv.
Dar sot si sotie in fata lui Dumnezeu sunt doar cei care primesc Taina Cununiei.
Eu nu spun ca cei necununati (ma refer deci la aspectul bisericesc!) nu ar fi sot si sotie. Sunt, iar Biserica recunoaste acest lucru, fiindca la cununie se cere actul de stare civila.
[Paranteza: pana la Cuza Voda, nu exista casatoria civila, ci doar Cununia, iar Biserica tinea evidentele casatoriilor...si pe ale divorturilor, pe care tot Biserica le pronunta (erau foarte rare, din cauza ca Biserica facea mai intai tot posibilul ca sa refaca legatura dragostei dintre cei doi. Dar daca acea iubire era complet stinsa, Biserica nu se opunea in final desfacerii casatoriei.)
Asa stand lucurile, Biserica (prin preotul oficiant) era obligata sa verifice daca cei doi indeplineau conditiile legale (canonice, daca vreti) pentru a se putea casatori.
Astazi, preotul verifica la spovedanie aceste conditii canonice, dar alte conditii sunt verificate de catre stat. De aceea, pentru a vedea daca statul a facut munca pe care altadata terbuia sa o faca preotul, se cere certificatul de casatorie civila. ]
Am inchis paranteza.
Deci: cei doi soti casatoriti civil nu pot primi Sf. Impartasanie daca nu au primit Taina Cununiei, fiindca legatura lor de iubire nu a primit prefacerea apei iubirii naturale in vinul iubirii dumnezeiesti.
De ce divorteaza totusi oamenii cununati ? Fiindca probabil acel vin se termina prea repede...sau nu e pastrat si folosit cum trebuie si se oteteste...
Cununia, ca Taina , nu e nici lantz, nici magie... ea respecta liberul arbitru al fiecaruia. Chiar daca pe Dumnezeu il doare, El nu-i forteaza pe oameni nici sa se cunune, nici sa se suporte reciproc atunci cand din dragostea lor nu mai ramane nimic.
De fapt, ma gandesc eu (cu mintea mea de tehnocrat), probabil unii confunda o pasiune arzatoare cu iubirea adevarata. Iubirea adevarata e ca rugul de pe Sinai: arde fara sa se mistuie.
Pasiunile...sunt ruguri obisnuite: ard cat ard, uneori poate chiar multi ani, dar pana la urma se consuma si se sting.
Iubirea e o stare de afectivitate care depaseste pasiunea. Sa recitim ce spune apostolul Pavel despre dragoste: "nu se aprinde de manie, nu cauta ale sale, toate le nadajdieste, toate le rabda... Dragostea nu cade niciodata."
Deci... daca a cazut, nu e dragoste, ci doar pasiune.
Cei care isi bat joc de Taina Cununiei vor suporta consecintele in fata lui Dumnezeu atunci cand va sosi clipa.
|