(continuare)
O alta incercare de a nega sensul cuvintelor clare ale Mantuitorului ne spune ca Isus cladeste Biserica sa pe credinta lui Petru nu pe persoana lui Petru. Sublim. Mie personal imi place aceasta interpretare. Numai ca textul nu asta spune. Chiar daca se poate accepta aceasta interpretare ca sens secundar, cum face Catehismul Bisericii Catolice, sensul primar este cat se poate de clar : “Tu esti Piatra si pe aceasta piatra (pe care tocmai am numit-o, adica Simon, fiul lui Iona) voi zidi…”. Cei ce cred ca versetul vorbeste exclusiv de credinta lui Petru si nu de persoana lui, ar trebui sa poarte o discutie cu Domnul si sa-i sugereze o reformulare a ceea ce ne-a spus, pentru ca din ce ne spune nu reiese asa ceva.
Unii exegeți protestanți cheamă în cauză faptul că ori de câte ori se face referire la Petru, în acest pasaj, se face la persoana a doua, pe când „această piatră” este la persoana a treia. Acest argument mi se pare destul de trivial. Ideea este că dacă Isus s-ar fi referit la persoana lui Petru ar fi trebui să spună ceva de genul acesta: „Tu ești Petru și pe tine, piatră, etc.”. Dar fiindcă a spus „Tu ești Petru și pe această piatră” nu se referă la Petru. Nimic din textul în sine nu pare să sugereze că piatra pe care s-ar zidi Biserica ar fi altceva decât persoana lui Petru și numai așa se poate explica schimbarea numelui său. Cât despre trecerea de la persoana a doua la a treia, motivul este destul de simplu. Isus îi răspunde lui Petru, dar se adresează tuturor celor de față. I se adresează direct lui Petru când îi schimbă numele, după care prezintă în fața tuturor piatra despre care vorbește. În continuare se adresează tot direct lui Petru. Astfel de argumente triviale nu fac decât să ascundă pădurea în spatele copacilor.
III. Cea de-a treia binecuvantare cere niste explicatii suplimentare. Din cate stiu exegetii protestantii nici macar nu se incumeta sa explice acest pasaj, si cel paralel din Matei 18 : 18, unde cam acelasi lucru este promis apostolilor in general, nu doar lui Petru, dar cu doua diferente majore. Dar despre asta putin mai incolo.
Pentru a pricepe mai bine ce se intampla aici, sa ne amintim ca regatul davidic urma sa fie o prevestire si un model pentru regatului mesianic. In acelasi fel in care cultul si ceremoniile sacrificiale din Templul de la Ierusalim ne spun multe despre felul in care Mesia isi va indeplini lucarea (vezi articolul despre eucharistie), in acelasi fel structura regatului davidic ne prevesteste structura regatului mesianic.
Daca cititorul imi permite o digresiune, as aduce ca exemplu rolul reginei mama (ghebira) la curtea davidica. Fiindca regele era poligam singura femeie care putea fi regina, in sens propriu, era mama lui, care era unica, si nu vreuna din sotiile sale. Rolul ei era unul bine precizat si de mare cinste. Daca isi facea aparitia era asezata la dreapta regelui, regele sculandu-se in picioare la intrarea ei pentru a-i da cinste. Rolul ei era de mediator pe langa fiul ei, uneori cu succes, alte ori nu. Aceasta este baza veterotestamentara a cinstirii Mamei Domnului si Regelui nostru, care este Isus. Cinstirea Maicii Domnului ca Regina Mama ridicata la dreapta Sa este o confirmare implicita a statutului de Rege al Fiului ei divin. Negarea statutului ei este, prin urmare, o negare implicita a regalitatii Fiului ei. Insa regina mama veterotestamentara are autoritate exclusiv in virtutea maternitatii ei, adica are o autoritate derivata si nu prin sine.
|