Cum altfel am putea deveni mădulare vii ale Trupului lui Hristos? Cum am putea primi Duhul Sfânt ca temple în care să sălășluiască fără a fi mistuiți de focul dumnezeiesc? Cum am putea deveni cu adevărat părtași ai dumnezeieștii firi? Și cum noi, păcătoși fiind, am putea săvârși lucrarea milosteniei, a dragostei divine, pe care suntem chemați să le împlinim?
Rugăciunea constituie nu doar un motiv de a înainta sau o chemare spre desăvârșire, ci și un mod de a fi altoiți pe vița cea dătătoare de viață.
Un fapt trebuie să ne atingă dintru bun început. Dacă nu dorim ca rugăciunea și viața noastră să fie despărțite și ca rugăciunea să dispară treptat, zdrobită de nevoile vieții grele și crude, de strădania stăpânitorului acestei lumi, trebuie să împletim rugăciunea cu tot ceea ce înseamnă viața noastră, să o aruncăm precum drojdia în acel aluat ce reprezintă viața noastră în ansamblul ei.
|