Pippo, așa cum ți-am spus, tu ai o abordare tehnică a credinței ceea ce este o eroare.
Viața în adevăr este centrată pe Persoana lui Hristos. Dincolo de personalismul relației noastre cu Dumnezeu, nu este decât amăgire. Păcatul nu este o eroare ci o trădare. Este ceva strict între mine și Dumnezeu.
Păcatul este și o pierdere de sine veșnică, prin aceea că acea parte a conștiinței prin care trădăm moare și ca să revină la viață trebuie să ne cheme Dumnezeu din nou. Iar ca El să poată face asta trebuie ca noi să fim deschiși Lui, ceea ce necesită o integritate a conștiinței, deci este un cerc vicios din care cu greu se iese.
Păcatul aduce o nenorocire nespusă, el aduce uitare (moarte sufletească), pervertire morală și duhovnicească, mânia lui Dumnezeu. Tot ceea ce facem ne influențează modul de a fi și a gândi. Un om care a făcut un lucru rău va avea tendința să și-l justifice și să-l repete și așa, din păcat în păcat, se scufundă tot mai mult și harul divin nu-l va mai putea ajuta. De aceea a spus Mântuitorul că cine face păcatul rob este al păcatului și robul nu rămâne în casă, adică nu se mântuiește.
Ca să învingem păcatul, trebuie să avem o conștiință și o viață de martiri. Trebuie să murim lumii, să ne răstignim ei în fiecare moment. Fără o moarte completă față de cele ale lumii nu se poate pune început vieții noastre duhovnicești. Numai lepădându-ne de cele ale lumii putem primi inspirația harică care ne va ghida, ne va lumina asupra voii lui Dumnezeu.
Omul care vrea să se mântuiască cu adevărat și nu e intoxicat de erezii (cum ar fi erezia protestantă a mântuirii fără fapte) e însetat să cunoască voia lui Dumnezeu, ce vrea El să facem în fiecare moment, chiar în fiecare secundă a vieții noastre. Și Dumnezeu răspunde acestei căutări. În timp, din experiență, se ajunge la posibilitatea de a identifica voia lui Dumnezeu între diferitele variante de acțiune nu prin niște reguli sau idei prestabilite ci prin efectele pe care diversele acțiuni le au asupra stării lăuntrice, după felul prin care ele înlesnesc sau obstrucționează starea de trezvie, stare care poate fi numită rugăciune sau pocăință neîncetată.
Deci, fără aceste trei lucruri, fără conștiința faptului că păcatul e o ofensă adusă lui Dumnezeu, fără moartea față de lume și fără căutarea voii lui Dumnezeu nu se poate învinge păcatul. De fapt păcate nu sunt doar cele din îndrumarele de spovedanie ci orice lucru făcut după voia noastră, chiar aparent inofensiv. Fiindcă noi oamenii nu am fost creați să trăim de capul nostru ci am fost creați pentru Dumnezeu și orice faptă autonomă constituie o problemă pe care i-o facem lui Dumnezeu, Care e nevoit astfel să ne urmeze în ambițiile noastre lumești.
Mulți, așa cum se vede și pe topic și în general pe forum, au o înțelegere superficială despre ce este păcatul, despre consecințele lui, tratându-l cu îngăduință. Aceasta poate fi rezultatul unei stări de moarte duhovnicească. Prin repetata călcare a conștiinței ea ajunge să nu ne mai mustre iar păcatul e văzut ca ceva inofensiv, nu se are în vedere catastrofa cosmică pe care o provoacă.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide
Last edited by Traditie1; 18.01.2011 at 12:47:14.
|