[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de George.m

Crestinul adevarat vede in cel de langa el chipul lui Dumnezeu. Asta-i marea noutate?

Punctul de cotitură în privinţa atitudinii Bisericii mele faţă de ecumenism a fost Conciliul Vatican II şi îndeosebi documentul lui principal pe această temă: Unitatis Redintegratio. Până atunci, primul cuvânt care ne venea în gând când întâlneam un ortodox era "schismatic", iar la adresa unui luteran era "eretic". Nu mai vorbesc de evrei, pentru care devenise consacrat termenul de "perfizi" şi de budişti şi alţii de acest fel, care erau "necredincioşi" (infideli). Ateii erau "apostaţi", iar toate aceste credinţe veneau direct de la dracul. Marele şi singurul merit al Conciliului Vatican II, primul conciliu care nu a proclamat o dogmă, ci o optică, a fost să vedem partea bună a lucrurilor. Oamenii de alte credinţe sunt, acum, văzuţi de noi ca oameni în căutarea adevărului. Credinţele lor sunt amestecuri, în proporţii diferite, de adevăr pe de o parte şi de eroare din pricina faptului că nu au beneficiat de revelaţie pe de altă parte. Asta nu înseamnă că am devenit mai puţini catolici, ori că am socoti că şi alte credinţe sunt mântuitoare, ori că noi acum credem că Biserica lui Cristos nu mai este Biserica Catolică, ci s-a disipat cumva în sute de cioburi care au aceeaşi legitimitate, drept care nu ar mai exista necesitatea convertirii. Dar ceva fundamental s-a schimbat: este atitudinea noastră faţă de ceilalţi. În comparaţie cu acum 100 de ani, îi simţim mult mai aproape, şi aici este, zic eu, marea noutate.