Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
Dumitru, nu as fi intervenit dar nu pot sa nu iti spun ceva.
Ai avut o lupta de durata. Ti-ai cunoscut adversarul cu adevarat? Cine a pus capat luptei? Nu tu , renuntand a mai lupta?
Atunci crezi ca doar renuntand face ca totul sa dispara? Sa nu mai existe?
Gata m-am saturat, lupta asta ma vlaguie , ma opresc. Nu exista nici Dumnezeu nici diavol. Asa ai spus nu? Decretand ca nu exista.
Daca iti cunosteai adversarul cu adevarat atunci iti spun ca nu renuntai. Pentru ca spunand ca nu exista l-ai facut castigator.
Credinciosul nu crede ca omul devine ateu in urma unui eveniment nefericit. Pentru ca e invers. Omul devine credincios in urma unor evenimente nefericite.
Am sa iti mai spun ceva. Acolo, la nivelul acela, unde ai fost tu, cu Scriptura in mana, citind la strana, cantand pricezne exista o portita de pierzare. Tu ai scapat pe ea. Pentru ca acolo vine o superficialitate, o credinciosie de suprafata, in care te pierzi. Acolo inervine mandria: eu cant frumos si lumea ma priveste, si ti se schimba ochiul privirii si intelegerii. E un pas pana la pierzare. Apoi incepi o lupta, cea de care spui, in care in final renunti si devii ce esti tu azi sau, continui. Acolo ti s-a parut ca e degeaba, ca nu e credinta, si acolo ti s-au hranit ganduri care te-au dus incet spre necredinta.(ochiul intelegerii gresite din credinta de suprafata).
Dar nu uita, chiar daca tu ai pus capat luptei , fara evenimente nefericite, asta nu inseamna ca nu exista.
|
a fost o lupta intre mentalitati si cunostinte. am fost propriul meu adversar.
cine a zis ca am renuntat la lupta?! intr-o postare anterioara am spus ca razboiul va dura, probabil, toata viata ...
nu am decretat nimic. asta este concluzia ta, nu a mea.
sa-ti spun un secret: nu cantam foarte frumos. binisor dar nu foarte frumos. mai degraba imi placea sa citesc si sa cant in cor, decat ca solist. dar cantam, cu dragoste si smerenie, si singur.
faptul ca nu eram no.1, nici macar 2 sau 3, cred ca imi era de ajuns cat sa nu ma mandresc.
apoi nu trebuie sa confundam mandria cu bucuria lucrului bine facut, sau cu multumirea ca ai adus cu bine o cantare lui Dumnezeu.