Întâi, deși nu am văzut filmul ci doar trailerul și am citit ceva despre el, este un film ce pare deosebit dar nu reușește să se ridice la nivelul de capodoperă sau de valoare autentică, datorită subțirimii temei.
Tema nu este una originală ci este o temă-domeniu, o găselniță fără valoare, un comercialism. Este ceva mai bine decât filmele cu temă-titlu (gen Gladiator), unde nu e nici măcar un domeniu ci doar un cuvânt care sună deosebit.
Să mă fac înțeles: filmele cu temă-domeniu sunt filmele care nu au o idee originală ci exploatează un domeniu. În cazul de față domeniul e lumea visului. Filmele valoroase sunt cele care au un mesaj inițial, au ceva de spus.
Nu zic că Hollywoodul nu a produs și filme bune, dimpotrivă, sunt o grămadă și geniul american nu trebuie contestat. În pofida a ceea ce cred unii ortodocși, americanii sunt oameni foarte de treabă în general iar nivelul lor de instruire e fantastic (nu vorbesc de toată populația ci de elitele lor), așa cum e și învățământul lor. Sunt lucruri pe care noi ortodocșii trebuie să le învățăm de la apuseni: inteligența, cinstea, lucrul bine făcut, responsabilitatea.
Acest domeniu, lumea visului, este fascinant și de aici și atractivitatea acestui film dar am impresia că autorii scenariului s-au inspirat din senzațiile pe care le percepe mintea umană sub efectul drogurilor și care sunt fabuloase:
http://en.wikipedia.org/wiki/Psychedelic_experience
Prin asta nu fac reclamă la droguri, dimpotrivă, consider că a lua droguri produce un handicap ireparabil, o pierdere a capacității de a percepe corect realitatea.
Cât despre Sfinții Părinți, înțelepciunea lor e vitală pentru cei ce vor să-și păstreze integritatea ființei spirituale și trupești, fiindcă învățăturile lor despre lupta cu patimile tocmai la asta se referă. Păcatul și patimile nu sunt pedepsite doar de Dumnezeu ci și de firea însăși iar poruncile vieții virtuoase au rolul de a ne feri de această nenorocire.
Asta despre latura ascetică a scrierilor lor. Cât despre scrierile lor teologice, sunt și ele foarte înalte, sunt cel mai înalt lucru creat de spiritul omenesc, dar recunosc că sunt puțin cam neatractive.
Însă există un părinte contemporan care face legătura între teologie și aspirația omului spre tainele cunoașterii, părintele arhimandrit Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan și face asta nu într-un mod abstract ci dezvăluind modul cum omul poate cunoaște pe Dumnezeu în mod direct încă de aici de pe pământ. Cartea lui principală, tradusă în România în 1995 sub titlul
Mistica Vederii lui Dumnezeu (traducere foarte bună) și mai recent sub titlul
Vom vedea pe Dumnezeu precum este (traducere mult mai proastă) este o bijuterie de nedescris, departe de obtuzitatea și limitarea specifică celor mai multe cărți ortodoxe dar de o profunzime teologică, filozofică și umană "infinit" superioară. Cine nu o citește nu poate înțelege ce spun, nu se compară cu nimic, decât cu Biblia, de fapt e cartea care explică cel mai bine sensul ontologic al poruncilor lui Hristos și al învățăturilor Lui din Biblie. Fără această carte, pentru mine Biblia și restul învățăturilor creștine ar fi rămas doar niște teorii searbede, așa cum e cazul marii majorități a creștinilor.
În Dumnezeu avem infinitul, cheia tuturor tainelor. Dumnezeu a fost Cel care a inspirat toate operele științifice și artistice, deci nu este o contradicție în căutările artistice, inclusiv cele hollywoodiene și căutarea lui Dumnezeu, nu este o contradicție între cunoaștere și trăire creștină.