[dobrin7m]

În prealabil postat de VladCat

demersul e următorul....în loc să ma bucur de puţinul har la care pot ajunge la nivelul meu (bucurie oricum inefabilă), eu resping (cu toată lehamitea nivelului meu ridicat) această oportunitate, îmi încordez muşchii duhovniceşti şi plonjez cu capul înainte în scrierile Sf. Părinţi sau în alte profunzimi teologice care mă depăşesc pt ca dând cu fundul de pământ să nu mă bucur nici de ceea ce îmi era la îndemână nici de ceea ce nu am putut pricepe.....nu încerc să sugerez că ar exista altă cale către adevăr şi viaţă decât credinţa ortodoxă aşa cum a fost ea păstrată de Tradiţie(care include şi scrierile Sf. Părinţi)...deci ca să nu fiu înteles greşit o să dau vreo două exemple referitoare la ce spuneam mai sus :

emeplul 1 : în loc să mă bucur că în societatea asta secularizată am avut ocazia să văd un film frumos, bine jucat, care m-a ajutat să mă destind şi să mă amuz (pt păcătoşii care nu se roagă 24 din 24 mai e nevoie si de astea:) ), film care pe lângă erorile psihologice ale vremii (de care pot face abstracţie) reuşeste într-un mod deosebit de sugestiv să semnaleze felul cum oamenii se aruncă cu toată fiinţa lor în "realităţi" mincinoase, şi unele din motivele pentru care o fac...deci în loc să mă bucur de un film bun cu un mesaj ortodox pînă la urmă şi să fac abstracţie de rătăcirile sale psihanalitice, eu îi dau filmului un şut în cur pe motivul că nu te duce catre cer aşa cum fac scrierile duhovniceşti, că este un mesaj trunchiat, incomplet etc.

....dar ce câştig cu asta ?....dacă în unul din multitudinea de momente când nu simt puterea de a mă apropia de lecturi profunde sau de a mă ruga, mă bucur de bulgărele de adevăr(= viaţă= frumuseţe) pe care au reuşit fraţii apuseni să îl includă într-un film american CARE E PROBLEMA ? ....

şi la tot ce am spus până acu mai e o problemă cu salturile verticale în urcuşul duhovnicesc....locurile mai apropiate de vârful muntelui sunt în realitate o împlinire(infinită ce e drept) a culmilor de la baza sa.....cânt Steinhardt spunea că împărăţia cerurilor este plină cu căţeluşi şi pisicuţe dragălaşe si că Dumnezeu e un bătrân cu barbă albă nu greşea deloc....fiindca adevărata Împărăţie vine să împlinească această perspectivă nu să o distrugă aşa cum facem noi când vrem să ne suim la stele dar de fapt aterizăm în noroi....când Sfinţii Părinţi au spus că Dumnezeu este mai mult decât iubire nu au vrut prin asta să îl contrazică pe Sf. Apostol Ioan care a spus că Dumnezeu este iubire...Dar Ioan a zis aşa fiindcă ştia că noi nu ne putem imagina "mai mult decât iubire" aşa că a vrut să ne imaginăm măcar cât putem...în aceiaşi manieră cred ca dacă nu pot să îmi imaginez o Împărăţie a Cerurilor mai luminoasă şi mai plină de bucurie decît cea cu căţeluşi şi pisicuţe a lui nea Nicu Steinhardt, atunci să continui să mi-o imaginez pe aceasta păstrând în minte că ilustreaza doar o părticică din infinitul de Lumină la care face apel...nu să îi dau cu piciorul fiindcă nu e suficient de înălţătoare pt a ilustra Împărăţia şi astfel să mă autosituez într-un vid lipsit de orice urmă de bucurie şi lumină...cam asta e părerea mea.

Cunoasterea lui Dumnezeu se face pas cu pas, incet si cu rabdare. Atunci cand plonjezi cu capul inainte fireste ca te lovesti. Totul se ia treapta cu treapta, incet si fara oprire. Adevarat ca pe drum cazi, poate o cadere te arunca cu doua trepte mai jos dar apoi continui drumul. Eu cred ca nu trebuie sa ne gandim ca avem putin har la nivelul fiecaruia, pentru ca totul depinde de fiecare ca sa ajungem sa avem mai putin har, sau sa avem mai mult har. Fiecare clipa ce vine poate aduce har si poate fi adaugat la ``golul din suflet`` cum spunea fratele Colaps. Unde vei ajunge? Acolo unde vei putea sa ajungi prin ravna ta. Dar daca te opresti in drum sa admiri caprioare si cerbi atunci pierzi timp pretios. Pentru ca ele dispar in negura padurii.
Doamne ajuta!