Trebuie sa renunt la astrologie, pana nu e prea tarziu
Am nevoie de ajutor! Sunt astrolog, sau am fost, nici eu nu mai stiu ce mai sunt! Vreau sa ma las de astrologie, dar nu pot! Am studiat astrologia si am practicat-o intens timp de vreo zece ani. De cativa ani ma lupt sa scap de acest drog de care am devenit dependenta si nu pot. Nu fumez, nu beau alcool, nici macar cafea, m-am tinut departe toata viata de aceste droguri, dar am devenit dependenta de drogul stiintelor oculte !
Dar sa incep cu inceputul…
Cand am intrat la facultate, in Bucuresti (eu fiind din Iasi, dar stabilita in Bucuresti) am stat in gazda la o profesoara universitara care practica stiintele esoterice (oculte), la greu, adica facea yoga si practica si arta divinatorie a tarotului iar mama ei practica astrologia. Cochetau si cu spiritismul si tineau in casa o intreaga biblioteca de ocultism din care am studiat ani de zile, antroposofia lui Helena Blavatski, teosofia lui Rudolf Steiner, cosmogonia rosacruceana lui Max Hendel, Biblia ocultismului de Allan Kardec, Kabala lui Papus, cartile lui Edgar Cayce, carti francmasonice si tratate de astrologie vechi de un secol aduse din Franta si Elvetia, tari unde profesoara mea si mama ei s-au initiat cu mari maestri in stiinte esoterice. Inevitabil, am inceput si eu sa practic astrologia, la inceput in gluma ca pe o distractie apoi din ce in ce mai serios.
Si totusi...
Nu am uitat niciodata ca am fost crescuta de o bunica foarte credincioasa, o femeie simpla care nu a studiat pe la scoli inalte si toata viata ei singurele carti pe care le-a citit au fost Sfanta Scriptura si cartile de rugaciuni crestin ortodoxe, religie in care m-a si botezat la un preot care, imi spunea ea , ca era si un mare duhovnic care murise in altar cu Evanghelia in mana in timp ce slujea Sfanta Liturghie. Micuta fiind, bunica ma invatat mai multe rugaciuni, si tot ea nu ma lasa in nici o seara sa ma culc fara sa ma aseze in genunghi in fata unei icoane si sa ma oblige sa spun rugaciunea “Tatal nostru”. Fiind invatata asa, am socotit ca din moment ce sunt botezata crestina ortodoxa, am datoria morala sa citesc macar o data in viata Sfanta Scriptura. Si am citit-o! Dar in paralel cu cartile de ocultism enumerate mai sus...
Studenta fiind am decoperit si marii filosofi mistici: Nikolai Berdiaev, Paul Evdokimov, Teologia mistica a lui Vladimir Lossky, Dogmatica parintelui Staniloaie, etc, pe toate le-am citit, ba chiar dupa ce am terminat facultatea am avut intentia sa ma inscriu la un master la Institutul Teologic, mai ales ca imi propusese asta Parintele Prof. Stan Alexandru de la Biserica Sf. Stefan de pe Calea Calarasilor, care este si profesor la facultatea de Teologie Ortodoxa. Dar am simtit ca nu am destula credinta in Dumnezeu si atunci am facut masterul in Istoria Artelor. In paralel faceam si astrologie, sperand ca o sa gasesc un punct de sprijin comun si in cartile sfinte si in cartile de ocultism, pana a inceput sa mi se intample niste lucruri foarte ciudate care m-au facut sa ma intreb daca nu cumva am inceput sa slujesc la doi stapani: si lui Dumnezeu si lui Mamona! Am intrat la doctorat la Sociologie, si acum ca imi scriu teza de doctorat, ma intereseaza in mod deosebit sociologia religiei...
La un moment dat mi s-a propus sa traduc din limba franceza in romaneste un vechi tratat de astrologie, publicat in 1940 la Paris, la o editura care publica si cursurile unor profesori universitari francmasoni de la Universitatea Sorbona - o citadela a francmasoneriei, pentru cine nu stie! Ma apucasem de tradus partea de astrologie kabalistica dar parca ma impiedica ceva... Si intr-o noapte cand stateam la masa de scris si traduceam literatura oculta mi s-a intamplat un lucru ingrozitor sau poate providential... am simtit o stare foarte ciudata, parca trecuse prin mine un curent electric sau magnetic si am cazut intr-o transa sau poate am adormit si am visat ca am murit si am ajuns in iad. Am simtit o mana ca ma apuca de par si ma smulge de pe scaun si am inceput sa cad intr-o prapastie fara fund, pentru ca nu se mai sfarsea acea cadere... cadeam si cadeam cu o viteza ametitoare si auzeam un vuiet din ce in ce mai ingrozitor, urlete si racnete care imi spargeau timpanele, credeam ca o sa-mi explodeze tamplele. Am ajuns deasupra unei mari de foc din care ieseau trupuri de oameni in jurul careia erau incolaciti serpi de foc, mi-am dat deama ca ei urlau atat de insuportabil si am auzit atunci o voce tunatoare care m-a avertizat scurt dar cu o manie teribila: DACA TE APUCI DE TRADUS SI PUBLICAT LITERATURA OCULTA AICI VEI AJUNGE DUPA CE VEI MURI ! Nu stiu cat timp a durat acest vis al meu, sau vedenie, sau ce o fi fost, stiu doar ca voiam sa ies din iad! M-am trezit inapoi la mine in casa unde pentru cateva minute a fost o duhoare pestilentiala ca a trebuit sa deschid toate ferestrele sa-mi iasa putoarea iadului din casa. Imi simteam trupul de plumb, de parca aveam o greutate de cateva tone! Partea proasta este ca de atunci am ramas cu o durere in piept si in cap care nu mi-a trecut nici pana azi, am luat tot felul de medicamente, am fost pe la medici care mi-au facut tot felul de analize care mi-au iesit bune dar eu tot ma simt rau. Toti medicii ma intreaba de cand ma simt rau si eu ce sa le spun, ca m-am imbolnavit de cand am visat ca am murit si am ajuns in iad? Sa ma creda nebuna si sa ma interneze la psihiatrie? Va asigur ca sunt in toate facultatile mintale!
Am renuntat la ideea de a mai traduce si publica literatura oculta, ba chiar mi-am ars toate cartile de literatura oculta din biblioteca de teama ca ar putea cine stie ce sa mi se mai intample, am renuntat chiar sa mai fac horoscoape pentru oricine ma roaga sa ii ghicesc viitorul dar nu pot sa renut sa imi fac mie astrograma mea, sa vad ce ma mai asteapta. Doresc din tot sufletul meu sa pot sa ma rup total de astrologie, sa nu imi mai ghicesc nici macar mie, dar nu ma pot abtine. Mai ales ca acum traiesc niste cosmaruri noaptea in somn, visez ca sunt atacata de diavoli care zboara prin casa mea si vor sa se aseze pe mine. Brusc mi-a adus aminte de invatamintele bunicii din copilarie si am inceput sa ma inchin si sa spun rugaciuni inainte de culcare. Stropesc mereu cu agheazma prin casa si aprind tamaie. Cum pot sa renunt definitiv la astrologie? Ce sa fac?
__________________
Nihil sine Deo
Last edited by Diana67; 11.01.2011 at 17:11:00.
|