Citat:
În prealabil postat de I.Calin
Țin să precizez că mă adresez numai creștinilor ortodocși care-și respectă propria credință (nu vreau să intru în polemici gratuite cu cei care nu cunosc adevăratele rânduieli ale Bisericii și se bazează doar "pe auzite").
Pentru un autentic creștin ortodox care respectă cu sfințenie rânduielile Bisericii, planificarea familială este chiar lăsată în voia lui Dumnzeu:
Săptămâna:
Miercuri și Vineri: zile de post;
Sâmbătă și Luni: zile de dinainte și după sfânta liturghie;
Duminică: sfânta liturghie.
Se mai poate:
Marți și joi
Ehei, la câte zile ar ajunge un creștin ortodox pe an? Nu cred că la mai mult de 30, în medie 2-3 ori / lună. Suficient pentru o planificare familială normală.
Evident că nu sunt naiv să cred că aceasta ar putea fi acceptată așa de ușor de mulți, poate chiar dintre „ortodocșii” de pe acest forum. Dar vreți, nu vreți, acestea sunt adevăratele canoane ale Bisericii privitoare la post (iar postul știți cu toții înseamnă și înfrânare din acest punct de vedere)...
Doamne ajută!
|
decat sa tina masura asta multi ar prefera sa se calugareasca :)