Jertfa de sine
Unul dintre bolnavii ce-l iubeau si-l admirau, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie specială de la familie, un pachet cu streptomicină. Deoarece starea lui era ceva mai bună, a venit cu medicamentele si i le-a pus în brate lui Valeriu, fericit că îi poate salva viata. Valeriu le-a primit si a doua zi l-a înstiintat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Wurmbrand, spunând că acesta se află, de asemenea, într-o stare gravă si salvarea lui ar însemna mult pentru dezvoltarea crestinătătii, deoarece este o personalitate recunoscută, cu relatii internationale si mare putere de influentă. Stratan s-a supărat si a declarat că nu este de acord. Atunci, cu blândete, Valeriu i-a spus că din moment ce i-a dăruit medicamentele, acum ele îi apartin si are libertatea să le folosească potrivit îndemnului constiintei lui. Într-adevăr, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrand, a cărui viată a fost astfel salvată. (...)
Moartea lui s-a petrecut, ca si viata, sub semnul credintei fierbinti si al jertfirii de sine. Cu o zi înainte de marea trecere, i-a spus lui Ioan: „Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiati prieteni. Fă tu asa fel încât să vină pe rând la mine, în liniste.” Atunci au început să se perinde discret, la căpătâiul lui, toti cei ce-l iubeau, îl respectau si-l admirau. Și nu erau putini. Într-adevăr, în ziua anuntată a murit, pecetluind cu jertfa lui o existentă închinată credintei crestine si atingând, după întelegerea noastră omenească, înalta si rara stare de „theosis”. Era ziua de 18 februarie 1952.
|