Citat:
În prealabil postat de Erethorn
1.Nu cred că aveți dreptate. Atâta vreme cât dorim să vorbim despre o persoană sau despre un loc care aparține altei culturi/limbi, este de datoria noastră să respectăm numele respectiv, așa cum se pronunță el în limba respectivă, atâta timp cât nu-l putem traduce rezonabil în română.
2.În fond, atunci când vorbim despre nume, trebuie să ne amintim că este vorba despre numele de botez al respectivului, și chiar și numai pentru acest motiv să nu ne permitem să-l stâlcim.
3. Argumentația dumneavoastră potrivit căreia americanii nu se străduiesc să pronunțe corect numele românești îmi amintește de logica lui "dacă toți scuipă semințe pe stradă pot să scuip și eu". Dimpotrivă, să ne mândrim cu faptul că avem capacitatea de a învăța să pronunțăm nume străine și bunul simț de a le pronunța așa cum trebuie. Să dăm exemplu americanului.
4. În sfârșit, în ceea ce privește împrejurarea că circumstanțele socio-politice și economice duc la dominația unui anumit model cultural sau la impunerea unei anumite limbi ca limbă de circulație, acesta este un simplu fapt de viață, absolut normal.
5. Ce s-ar fi întâmplat dacă autorii Noului Testament s-ar fi agățat de limba ebraică sau aramaică ? De ce au ales să scrie Scriptura în limba de circulație ?
|
1. Problemă de percepție, oricum discuția noastră nu va schimba nimic, nici măcar utilizarea diacriticelor de către vreo doi-trei useri în plus.
2. În momentul în care-l pronunți în limba proprie, nu-l stâlcești, dragul meu, ni se pare unora mai intelectualizați prin școli, obișnuiți de' cu marea cultură (e vorba de mine), că s-ar stâlci. Probabil că nu mai "sună"? Într-adevăr, ce aiurea sună
"Jon, ce mai faci?" și nu "
Gion, hau ar iu?" (a se citi how are you)
3. Analogia dvs. este total deplasată. Doar sunteți avocat..., glumesc. Nu comparăm sau facem analogii între mere și castraveți. Au în comun doar faptul de a fi alimente. Nu comparăm sau facem analogii între pronunțarea "corectă" a unor cuvinte și a scuipa pe stradă semințe. Au în comun doar faptul că numai oamenii pronunță cuvinte (in)corect și scuipă semințe pe stradă.
Și apropos, faptul că dvs. spuneți
sarmale, bucureșteanul -
sărmăluțe (lui îi cam place să diminutiveze cuvintele, de fapt, și timișorenilor), cel din județul Cluj sau Sălaj spune
piroște, nu înseamnă că dvs. vorbiți corect românește, iar cel din Sălaj - nu. Deci, dacă americanul spune
gion, după regulile gramaticii sale, eu nu-i stâlcesc numele spunându-i
jon după regulile gramaticii mele, așa cum nici ungurul nu se sesizează că ar greși când pe românul Alexandru îl face Sandor. Cu atât mai mult cu cât eu, ca român,
nu-i modific numele americanului și nu-l stâlcesc, îl scriu la fel,
doar citesc în limba română, pe când ungurul...
spuneți-mi, ce au în comun dpv ortografic și fonetic cele două nume: Sandor si Alexandru?
Și nu cred că ar trebui să ne mândrim că putem să devenim cel de-al nu-știu-câte-lea stat al SUA. Mândriți-vă, dacă doriți, e problema dvs. Sper să îmi ajute Dumnezeu să nu prind vremurile în care românii se vor mândri cu asta. (Ehei, veșnica problemă a pâinii și libertății).
4. E adevărat. Și asta ar trebui să mulțumească un popor cu pretenții la istorie și universalitate?
5. N-ar fi fost nimic. Ceea ce trebuia să se întâmple s-ar fi întâmplat, oricum. (Asta ca să rămân tot în sfera ipoteticului și a presupusului.) Oricum, judecățile ipotetice, adică propoziții de genul „ce-ar fi fost” sau „dacă” și „parcă”, nu sunt plauzibile într-o argumentare corectă.