Citat:
În prealabil postat de caty_deea
Citind diferite topicuri mi.am dat seama din nou ca sunt o pacatoasa si va multumesc pt asta,dar imi pare rau ca daca m.ar vedea unii dintre voi pe strada m.ar judeca.De ce?
Timp de 6 ani de zile de cand merg la biserica(de la 17) eu nu am pus pantalon,ruj,rimel pe mine.Eram efectiv mironosita cum imi spune tata.De ceva timp am inceput sa am mari ispite:ma simt frustrata,neatragatoare.Am inceput sa port blugi din cauza faptului ca sunt pe drum 12 sau 13 ore pe zi si din comoditate fiind nevoita uneori sa ma schimb in uniforma in garderoba unisex in care nu e tocmai placut sa iti rulezi dresul de lycra in vazul barbatilor(nu de alta ,dar s.ar putea sa ii ispitesc.vezi topicul cu ispitele barbatilor).Am inceput sa imi dau cu fond de ten pe cearcane si cu rimel,ca altfel tradez cele 6 ore dormite si muuultele cosuri din cauza poluarii din Bucuresti.
Astea sunt lucruri pe care doar femeile le inteleg si nici dintre ele toate.
Si va intreb eu acum ce sa faca o femeie crestina care trebuie sa faca atati copilasi cati ii da Dumnezeu,care trebuie sa stie sa ramana frumoasa si pt sotul ei(parul pe picioare displace multora ,ochii umflati etc) sa fie fresh si profesionista la locul de munca chiar daca a copt fursecuri pt cei 3,4...6 copii pana la miezul noptii) DAR IN ACELASI TIMP SA PLACA LUI DUMNEZEU?
As vrea sfaturi mai ales de la mame si sotii care inteleg exact care e dilema mea,dar apreciez si gandurile bune si incurajatoare ale barbatilor
Si inca ceva:daca barbatul trebuie sa poarte straie barbatesti si femeia pe cele femeiesti,de ce in picturile din biserica Sfintii au vesminte in functie de vremurile in care traiau sau de meseria pe care o aveau?Am observat ca aveau robe lungi sau nu stiu cum sa le numesc,iar ostasii au uniforme mai scurte cu pantaloni.
|
Mai pe scurt asta este si problema mea: cum sa ma impart intre credinta si lume (sot, serviciu, prieteni, colegi, persoana mea etc.) pentru ca adeseori exista incompatibilitati.
Si nu este vorba neaparat, sau numai de aspectul exterior, de machiaj, sau haine, ci poate mai ales de activitati, de timp dedicat, de felul de a fi.
Incep sa-ti raspund (si nu numai tie), cu ultima parte.
Ceea ce vezi tu in icoane, in functie de cine si cand le-a pictat si ce a stiut despre vremea de acum 2000 ani, este traditia vremii si a locului.
In zona aceea si astazi lumea se imbraca altfel decat noi vesticii. Si barbatii, la fel ca femeile, se infasoara din cap pana in picioare si nu poarta pantaloni.
Pur simplu acolo este cald, umed si sunt si furtuni de nisip (mai in tarile arabe). Vesmintele acelea sunt pentru a-i proteja de soare, de vant, de nisip.
Nu au nimic de a face cu religia.
Nu stiu cum este cu vesmintele preotilor si cum erau acum 2000 ani, dar cred ca originea era tot aia de protectie fata de clima.
Iisus insusi, dupa ceea ce vedem noi in icoane si filme, era imbracat cu un vesmant tipic zonei. Nu purta panataloni si isi acoperea capul cu panza.
Si de la El au preluat si monahii.
Revin acum la prima parte a intrebarii si iti spun ca eu una inca n-am gasit raspuns.
Cu machiajul si hainele ar fi insa o solutie simpla si normala: moderatia.
Ceva simplu, care sa fie potrivit si la biserica si la serviciu sau in oras.
Curat, ingrijit, usoara corectie a imperfectiunilor, haine si incaltari moderate ca dimensiuni si culoare. Nu mini, dar nici de manastire.
Nu papusi vopsite, sau masti de teatru, dar nici la voia intamplarii.
Si nu este vorba aici de barbati, ci de tine insati in primul rand, de respectul cuvenit tie si celor din jur.
Repet: nu trebuie sa fim in lume ca la manastire.
Monahii au regulile lor, nu se sinchisesc nici de ei si nici de cei din jur, desi la maici eu am vazut totusi altceva.
Preotii insisi, citeam intr-o carte de liturgica, au obligatii inainte de slujba: trebuie sa se imbaieze, sa-si aranjeze parul, barba, unghiile, sa-si ia haine curate.
Uneori chiar smintesc ei insisi, cand le simti sapunul, deodorantul si alte cosmetice pe care le folosesc.
Si atunci?
Si s-a mai raspuns de multe ori la anumite lucruri:
1. Credinta este in cea mai mare parte in sufletul si fapta omului (smerenie, milostenie, cumintenie) si nu in haine.
2. Sunt barbati care cauta la femei diverse lucruri. Unii vor trup si vopsea, altii vor dimpotriva copilul, naturaletea. Nu este o regula. Cate fete cuminti nu au patit-o, cate fetite mici, nevinovate.
3. In biserica trebuie sa fim tot noi si sa fim cuminti, dar moderati. Si nu trebuie sa judecam pe altii, ci sa ne concentram la rugaciunea noastra.
In final recomand moderatia in toate si astept raspuns la prima intrebare: cum sa ma impart intre biserica si lume si eu insami, ca mod de a fi, ca timp, ca atentie acordata, ca sa nu neglijez pe nimeni.
Pentru ca fiecare are cerintele si drepturile sale: si eu insami (de la necesitati vitale, pana la pasiuni de suflet), si sotul si serviciul si prietenii etc.
Trebuie sa fii si cu ei, sa te dedici, sa ai timp, putere, sa mananci cu ei la o masa, sa fii altfel, sa fii sotie (cu tot ceea ce implica), mama (daca poti), dar sa tii si post, sa te duci si la biserica tot timpul, sa te rogi, sa tii sarbatorile, sa fii moderata in toate cum spuneam mai sus, dar si sa arati bine.
Nu este usor, e chiar de multe ori imposibil, incompatibil. Trebuie sa faci eforturi, slalomuri si tot nu stii daca ai facut bine si i-ai multumit pe toti. Si tot te critica unul si altul (mai ales ti se spune ca nu esti cu Dumnezeu in fiecare secunda).