Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Dacă e nedrept și absurd, să lăsăm instanțele să judece. Deocamdată, în practic toate situațiile asemănătoare, până la urmă instanțele au decis că revendicările BRU sunt drepte și temeinice. Va rândui Dumnezeu și de această dată să fie la fel.
|
Deci doar instantele lumesti, ca dreptatea de-a lungul istoriei a fost alta. Atunci de ce greco-catolicii fac atat de mult caz de nedreptatea ortodocsilor, apeland la crestinism si la dreptatea in fata lui Dumnezeu?
Citat:
Dacă o dărâmă sau doar vopsesc în verde pereții și în loc de crucea de pe catapeteasmă așează o carte, e treaba lor. Au făcut musulmanii și Sf Sofia moschee, cu minime modificări, deci nu e cazul ca ortodocșii să moară de grija a ce vor face adventiștii.
|
Asta-i partea buna cu adventistii, ca ei nu reclama si bisericile, dupa ce au luat cativa credinciosi. Sa-i forteze s-o ia?
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Da, dar la un moment dat Sf Fotie cel Mare intrând în schismă (din care și-a revenit), ortodoxia lui Chiril și Metodie a fost pusă la îndoială de către acei prinți. Drept care au fost trimiși la Roma, să fie examinați de papa.
|
Stiti ca povestea cu Sf. Fotie, e alta, aceea veche era falsificata de BC. Sf. Fotie a fost dat jos din scaun abia la sinodul din 869, iar la Sinodul din 879 a fost reabilitat, stergandu-se sinodul din 869. De asemenea, s-au luat toate hotararile sustinute de Sf. Fotie.
Povestea cu Sf. Metodie si Chiril e ca ajunsesera la conflicte cu clerul latin din zona, de aceea s-au dus la Roma.