,,Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina – ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.

Desigur. Nici nu se putea altminteri! Cum oare am putut gandi macar o clipa – necum ani de zile – ca Hristos doreste sa dam din ce avem: prisosul, putinul, totul! Mare isprava, destoinica scofala! prea omeneasca, sarmana, jalnica treaba. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinta. Altceva ni se fagaduieste: ceea ce nu-i de conceput si de necrezut!

Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai – credinta, lumina, incredere, nadejde – le vei dobandi si tu.“Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc.”“Cu ceea ce crezi ca nu ai, dar care este, care va fi in tine.Mai adanc decat adancul sinei tale. Mai tainuit, mai infasurat, mai limpede izvor navalnic care circula fara oprire, chemand, imbiind la partasie.”

In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu – paradoxal, absurd si indraznet – sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul “Nemo dat quod non habet” arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa."

(Nicolae Steinhardt)