[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (II)

Să-i luăm pe rând.

1. Ilie Bunea a fost înşelat în aşteptări de Mihaela Tărcuţă în mai multe rânduri, până ce a fost adus la disperare. La începuturile farsei intitulată “Noul Ierusalim”, prin anii ‘90, Ilie a fost promovat de Mihaela ca unic “preot-slujitor al lucrării” de la Pucioasa, pe o “temelie” pusă de “proorociţele” Verginica (între anii 1955 şi 1980) şi Maria (începând cu anul 1982). Ulterior, Mihaela Tărcuţă a mai promovat doi “preoţi” în persoana lui Spiridon Şerban şi respectiv Nicolae Nedelcu, lansând cu acest prilej conceptul de “triumvirat sacru” sau “troiţă sfântă”, şi stabilind totodată ca “primul între egali” să rămână tot Ilie. Cu trecerea anilor, Mihaela a alunecat într-o simpatie maladivă şi un favoritism deşănţat, dirijate ţintit înspre Nicolae Nedelcu, pe care ea a început să-l alinte cu numele “Nicuşor” şi pe care l-a promovat rapid ca “mâna ei cea dreaptă” şi totodată “singura ei mână”. Din acest moment Nicuşor era în ochii ei ca un giuvaer de neegalat, iar ceilalţi doi “preoţi” (Ilie şi Spiridon) au căzut treptat în dizgraţia făţişă a Mihaelei. Nicuşor a uzurpat titlul neoficial de protos, deţinut până atunci de Ilie Bunea, motiv pentru care între ei a izbucnit un conflict bărbătesc, aţâţat de această “Elena din Troia a Dâmboviţei”. Cel mai adesea verbal, dar şi cu unele accente contondente uneori, acest conflict s-a dovedit – odată cu trecerea anilor – a fi ireconciliabil. În acest conflict surd, dar deloc mut, Mihaela i-a ţinut partea făţiş lui Nicuşor, denigrându-l metodic şi săpându-l pe Ilie Bunea în faţa tuturor adepţilor pucioşi, perseverând în exagerări şi chiar falsificând fără scrupule realitatea. Când toţi adepţii s-au obişnuit să-i vadă zi şi noapte pe noii lideri pucioşi, aceşti doi Pat şi Pataşon, nedespărţiţi şi neîmpărţiţi, neamestecaţi şi neschimbaţi, lipiţi ca marca de scrisoare, Mihaela l-a “cooptat la tron” şi l-a avansat pe “Nicuşiţă al ei” la rangul de “prooroc” şi de “arhiereu”, devenind amândoi “cei doi fii unşi”, sau “solii lui Dumnezeu care primesc Cuvântul din cer”. Deşi Nicolae Nedelcu şi-a arătat pe faţă o ostilitate neîmpăcată faţă de Ilie Bunea – inclusiv prin exprimarea rostită odată printre dinţi, la mare mânie: “ Mai bine îl omoram cu mâna mea! Intram şi eu în puşcărie, dar se termina odată cu povestea asta!”, Mihaela susţinea sus şi tare în faţa tuturor pucioşilor că “Nicuşor este o biată victimă a răutăţii, obtuzităţii şi gosolăniei ţărăneşti a lui Iliuţă”.
Acest Iliuţă – căci aşa îl alinta Mihaela, când “îi dădea miere cu lingura”(dar “cu coada lingurii îi scotea mereu ochii”) – n-a putut să suporte la nesfârşit agresiunea concertată a duetului toxic Mihaela & Nicuşor, sprijiniţi făţiş de grupul lor de acoliţi, cerberi fideli până la sacrificiu faţă de cei doi „fraţi siamezo-corsicani” (liderii pucioşi), aşa că până la urmă a abandonat definitiv lupta care devenise inegală şi incorectă, şi s-a retras la casa părintească din comuna Maluri.

2.-3. Mihaela Tărcuţă şi-a mutat reşedinţa de la “mănăstire” într-o locaţie apropiată, pe un alt teren al pucioşilor, unde adepţii i-au construit un buncăr subteran pe care l-au numit “legănuţ”, dotat cu toate utilităţile moderne, de la telefon, interfon, internet, baie şi WC, la încălzire centrală montată în dalele de gresie din pardoseală. Această manevră strategică a avut loc atunci când conflictele dintre cuplul dictatorial Mihaela & Nicuşor pe de o parte şi Ilie Bunea pe de alta, au atins cote paroxistice. Mihaela voia pe de o parte să evite conflictele tot mai dese dintre cei doi „arhierei” rivali, care se cocoşeau uneori încât disputa lor lua forme contondente, iar pe de altă parte voia să-i dea lui Ilie Bunea o lecţie, adică să-i arate că ea şi cu Nicuşor nu depind de nimeni, sugerându-le şi celorlalţi adepţi că ei nu au nevoie şi se lipsesc oricând de „mofturile şi comândurile lui Iliuţă”. Acest gest avea urmări serioase în ceea ce priveşte imaginea celor doi lideri pucioşi, vis-a-vis de legătura cu „templul” pucios zidit în incinta pe care tocmai o părăsiseră, legătură care acum devenea sporadică. Locaţia a fost aleasă într-o grădină apropiată, aflată tot în proprietatea pucioşilor, pe care Mihaela a numit-o „Grădina Întâlnirii”şi unde s-a mutat împreună cu Nicuşor.

Desigur că Mihaela a aranjat lucrurile ca să pară că decizia de a se muta nu-i aparţine, ci „este de la Domnul”. În acest sens, ea a fabricat un „Cuvânt” din care reiese clar că hotărârea de a-şi muta reşedinţa din incinta „mânăstirii” este „a Domnului”, iar liderii pucioşi, cei atât de îndureraţi de intoleranţa lui Iliuţă faţă de ei, au fost nevoiţi să I se supună:

„[...] fiilor. Îmi sunteţi atât de dragi când sunteţi îndureraţi de durerile care bat spre lucrarea Mea cu voi, de v-aş lua şi v-aş face un legănuţ între pământ şi cer, ca să vă legăn Eu în el cu îngeraşii Mei cei mângâietori din cer şi de pe pământ de lângă voi. Dar de peste tot Mi-e greu să pot aceasta, să vă fac legănuţ şi să vă mângâi în mângâieri ca să-Mi pot Eu mângâia de la voi durerea Mea cea grea pentru lucrarea Mea, pentru lucrul cel greu de lucrat al venirii Mele de la Tatăl pe pământ acum, la sfârşit de timp, şi de început nou, fiilor îndureraţi. Mă tare doare de voi! Nu ştiu cum să vă mai mângâi, să vă fac legănuţ, între pământ şi cer să vi-l fac, şi să pun îngeraşi să vă legene pe voi, că-Mi sunteţi aşa de dragi când purtaţi în voi durerile Mele care bat spre lucrarea Mea cu voi!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)