[doctor_faustus]

Distincţia dintre ipostase este reflectată în cuvintele: „în comunitatea de substanţă declarăm că nu se împacă şi nu se transmit semnele distinctive care se întîlnesc în Sfînta Treime şi prin care se încheagă particularitatea persoanelor care ne-au fost transmise în credinţă: fiecare persoană e înţeleasă în chip diferit, datorită semnelor distinctive particulare, în aşa fel încît cu ajutorul acestor însuşiri, de care am amintit, se poate descoperi ceea ce separă ipostasele între ele”. Conform acestor principii fiecare ipostasă sau persoană este caracterizată în mod distinct prin nişte trăsături personale care „nu se împacă şi nu se transmit”, prin urmare fiind strict proprii fiecărui ipostas (sau persoană dumnezeiască) în parte.

Tot sfântul Vasile ne vorbeşte despre ipostasul Tatălui astfel: „Cît despre Dumnezeu Cel peste toate, singurul Care are ca semn distinctiv şi întrucîtva privilegiat al ipostasului Său pe acela de a fi Tată şi de a nu subzista prin efectul nici unei cauze” prin urmare despre ceea ce Îl distinge pe Tatăl. Însă potrivit versetului de la Ioan 15:26 „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” se poate observa că Revelaţia Dumnezeiască prezintă purcederea Duhului Sfânt (în sensul cauzei, nu a cauzatului) ca fiind un atribut care caracterizează ipostasul Tatălui, Acesta fiind acela de la care purcede Duhul Sfânt, Paracletul. Prin urmare în relaţia dintre Tatăl şi Duhul Sfânt, ceea ce Îl caracterizează ipostatic pe Tatăl este că Îl purcede (Îl cauzează) pe Paraclet, iar ceea ce Îl caracterizează pe Paraclet este că este purces din (sau cauzat de) Tatăl ca ipostas dumnezeiesc. Prin urmare ţinând cont de doctrina trăsăturilor proprii fiecărui ipostas, care sunt netransmisibile şi îl caracterizează personal pe un anume ipostas al Treimii, a sfântului Vasile, atunci tragem concluzia că aşa cum naşterea Fiului Îl caracterizează, ca ipostas, pe Tatăl, tot aşa, conform Ioan 15:26, purcederea sau cauzarea prin purcedere a Paracletului este tot o trăsătură ipostatică a Tatălui şi care, ca una care îl identifică, este netransmisibilă celorlalte ipostase dumnezeieşti, prin urmare nu este transmisibilă nici Fiului, ca ipostas. Fapt care duce în mod evident la concluzia că Fiul nu are ca şi caracteristică de a fi purcezător al Paracletului, această caracteristică revenindu-I Tatălui şi fiind netransmisibilă şi necomunicabilă ca fiind una care Îl caracterizează şi Îl distinge pe Tatăl, şi prin urmare Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi neavând ca şi cauză a purcederii Sale şi pe Fiul. Putem totuşi vorbi despre relaţia intratreimică dintre Fiul şi Paracletul, însă conform celor demonstrate în ceea ce priveşte relaţia dintre aceste ipostase dumnezeieşti putem să vorbim despre orice dar nu despre vreo purcedere a Paracletului din Fiul, purcederea sau cauzarea prin purcedere fiind un atribut care este specific Tatălui, care Îl distinge ipostatic şi care este netransmisibilă celorlalte ipostase treimice.