[Eugen7]

Principiul sobornicităţii în conducerea Bisericii

Sinodul apostolic din anul 49-50 infirmă teoria catolică a primatului lui Petru. La acest prim sinod al Bisericii au participat pe lângă Sfinţii Apostoli şi Sf. Iacob şi ceilalţi slujitori bisericeşti, adică diaconii şi preoţii, precum şi Biserica, adică credincioşii din Ierusalim. Existau deci trei categorii: Apostolii (οι αποστολοι), preoţii (οι πρεσβυτεροι) şi fraţii (αδελφοι), cărora li s-au adăugat ca delegaţi ai Bisericii din Antiohia: Pavel, Barnaba, Tit (Ga 2, 3) şi alţi câţiva credincioşi antiohieni. În textul occidental al FA după cuvântul Sf. Petru la 15, 12 se introduce şi faptul că “preoţii şi-au dat consimţământul la cele spuse de Petru”. Acesta a fost motivul pentru care “a tăcut toată mulţimea” şi în continuare, a ascultat pe Barnaba şi Pavel (15, 12) .

Εδοξεν γαρ τω πνευματι τω αγιω και ημιν (15, 28), (părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă) este o formulă consacrată pentru sinoadele ulterioare. Ea cuprinde două lucruri importante: principiul sau temeiul hotărârilor sinodale este Duhul Sfânt, iar autoritatea sinodului este întemeiată, în Biserica post-apostolică, pe demnitatea episcopală. Totodată ea afirmă că ierarhii se adună pentru “multă cercetare” (15, 7) nu ca delegaţi ai credincioşilor, ci după drept divin, aceasta constituind temeiul intern al infailibilităţii hotărârilor sinodale . Ceea ce s-a hotărât cu ocazia sinodului apostolic e valabil întrucât au aprobat cu toţii (15, 23). Noua descoperire insuflată de Duhul, alături de confirmarea prin experienţă şi de mărturia Scripturii sunt adevărate standarde ale Bisericii sinodale.