Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Nici la voi nu se transformă în carne și sânge, aceasta ține doar de concepția și credința fiecărui participant la împărtășanie.
|
La ortodocsi, jertfa liturgica se savarseste fara sa tina cont de credinta celor din biserica. Oricine mananca si bea din Sfantul Potir se impartaseste cu Trupul si Sangele Lui Hristos, indiferent daca el crede sau nu. Daca se impartaseste si nu crede, vai lui, caci osanda isi aduna:
1 Corinteni 11
28. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar.
29. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului.
30. De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit.
Ceea ce zici tu este caracteristic altor credinte, am mai auzit-o si cu alta ocazie (poate de la catolici).
Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Chiar și apostolii, după binecuvântare "frângeau pâinea", nu frângeau Trupul Domnului. Trupul Domnului a fost frânt pe cruce o singură dată și sângele Lui a curs pentru noi o dată pentru totdeauna:
"El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuși." (Evrei 7,27)
|
Aici se face referire la jertfele de animale din VT, savarsite in Templu de arhierei. Da, Jertfa a fost unica, Mijlocitorul este Unul intre noi si Tatal, insa tot Hristos Insusi ne indeamna sa participam la jertfele liturgice nesangeroase [la vedere], in care vinul si painea devin in chip tainic chiar Trupul si Sangele Lui varsat pe Cruce o data pentru totdeauna pentru cine crede:
Ioan 6:
53. Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi.
54. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
55. Trupul este adevărată mâncare și sângele Meu, adevărată băutură.
56. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el.
Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
"Întru această voință suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna." (Evrei 10,10)
|
Ioan 6:
60. Deci mulți din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?
61. Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă smintește aceasta?
62. Dacă veți vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?
63. Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață.
64. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus știa de la început cine sunt cei ce nu cred[...]