Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Din cuvintele Domnului reiese că credința este instrumentul salvării și nu șarpele.
|
Nu cunosc asemenea cuvinte. Ați putea cita exact cuvintele lui Dumnezeu prin care El ne spune despre credință că este instrument ? Orice se poate spune despre credință: că este scop, că este dar, că este condiție a salvării, că este virtute. Instrument ? Nu, nu am auzit.
Citat:
Eu nu pot să-l contrazic spunând că n-am nevoie de El și de credința în El,
|
Dar cine Îl contrazice ? Am spus eu, ori altcineva de aici că nu este nevoie de credința în El ?
Citat:
fiind suficient să-mi instrumentez singur mântuirea prin făurirea unei reprezentări a lui Hristos pe cruce.
|
Iarăși: a spus cineva că este condiție suficientă "făurirea de reprezentări a lui Hristos pe cruce" ? Străduiți-vă să vă limitați refutările la ceea ce spun preopinenții, nu la ceea ce vă închipuiți că spun ei.
Citat:
Aș pune crucifixul pe perete, aș privi zilnic la el, l-aș cinsti, i-aș pune și o candelă; îmi puteți garanta că fără credința în Cel reprezentat de crucifix aș putea fi mântuit?
|
Nu. Încă o dată: a spus vreunul dintre noi că privitul zilnic la crucifix fără credință duce la mântuire ? Privitul zilnic la șarpele de aramă fără credință a dus la evitarea pierderilor de vieți omenești ? Sau acest rezultat benefic a fost rodul celor două lucruri conjugate: credința și privitul la obiecte făcute după instrucțiunile lui Dumnezeu ?
Citat:
"Oamenii știau bine că nu era nici o putere în șarpele de aramă, ca să facă o schimbare atât de mare în aceia care priveau la el. Puterea de vindecare venea numai de la Dumnezeu. În înțelepciunea Sa, El a ales calea aceasta pentru a-Și face cunoscută puterea. Prin mijlocul acesta simplu, El i-a făcut pe israeliți să vadă că și-au atras singuri necazurile acestea, prin păcatele lor. În același timp, au primit asigurarea că nu aveau de ce să se teamă atâta timp cât ascultau de Dumnezeu, căci El era gata să-i apere. Înălțarea șarpelui de aramă trebuia să-i aducă lui Israel o învățătură însemnată. Ei nu se puteau salva singuri de sub puterea ucigătoare a otrăvii din rănile lor. Numai Dumnezeu putea să-i vindece. Și, cu toate acestea, ei trebuia să dea pe față credință în mijloacele rânduite de El. Ca să trăiască, trebuia să privească. Credința îi făcea să fie bine primiți de Dumnezeu și, prin faptul că priveau la șarpe, își dovedeau credința. Ei știau că nu este nicio putere în șarpe, dar acesta era un simbol al Domnului Hristos; și astfel nevoia credinței în meritele Lui a fost prezentată minții lor. Mai înainte, mulți dintre ei aduseseră jertfe și crezuseră că prin aceasta și-au ispășit cu îndestulare păcatele. Ei nu se încredeau în Mântuitorul ce trebuia să vină, pe care aceste jertfe doar Îl preînchipuiau. Domnul dorea acum să le arate că jertfele lor nu aveau mai multă putere în ele însele decât șarpele de aramă, ci, tot așa, aveau rostul să le îndrepte gândurile la Domnul Hristos, care era Jertfa cea mare pentru păcat. „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică." (Ioan 3,14-15). Toți cei care au trăit vreodată pe pământ au simțit împunsătura „șarpelui cel vechi, numit Diavolul și Satana." (Apocalips 12,9). Efectele fatale ale păcatului pot fi înlăturate numai prin mijloacele rânduite de Dumnezeu. Israeliții își salvau viața privind la șarpele care fusese înălțat. Această privire cerea credință. Ei trăiau pentru că credeau în Cuvântul lui Dumnezeu și pentru că își puneau încrederea în mijlocul rânduit pentru însănătoșirea lor. Tot astfel, păcătosul trebuie să privească la Domnul Hristos și să trăiască. El primește iertarea prin credința în jertfa ispășitoare. Spre deosebire de preînchipuirile lipsite de putere și viață, Domnul Hristos are în Sine Însuși putere și tărie să-l vindece pe păcătosul pocăit. În timp ce păcătosul nu se poate mântui pe sine, are totuși ceva de făcut pentru a obține mântuirea. „Pe Cel ce vine la Mine", zice Domnul Hristos, „nu-l voi izgoni afară." (Ioan 6,37). Dar noi trebuie să venim la El; și dacă ne căim de păcatele noastre, trebuie să credem că El ne primește și ne iartă. Credința este un dar de la Dumnezeu, dar puterea de a o folosi este a noastră. Credința este mâna cu care sufletul apucă mila și îndurarea date în dar de Dumnezeu.
Nimic altceva decât neprihănirea Domnului Hristos nu ne poate da dreptul la binecuvântările legământului harului. Sunt mulți aceia care de mult timp doresc și încearcă să obțină aceste binecuvântări, dar nu le primesc, pentru că nutresc gândul că pot face ceva pentru a fi vrednici de ele. Ei nu-și îndepărtează privirea de la eul lor, ca să creadă că Domnul Hristos este un Mântuitor atotîndestulător. Nu trebuie să credem că propriile noastre merite ne vor mântui; numai Domnul Hristos este nădejdea mântuirii noastre. „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți." (Fapte 4,12). Dacă ne încredem pe deplin în Dumnezeu, dacă ne încredem în meritele Domnului Iisus ca într-un Mântuitor ce iartă păcatele, vom primi tot ajutorul pe care-l căutăm. Nimeni să nu privească la sine, ca și cum ar avea puterea să se mântuiască singur. Domnul Hristos a murit pentru noi, pentru că noi eram lipsiți de puterea de a face aceasta. În El este nădejdea noastră, îndreptățirea și neprihănirea noastră. Când ne vedem păcătoșenia, să nu ne descurajăm și să nu ne temem ca și când n-am avea Mântuitor sau ca și cum El nu ar avea față de noi gânduri de îndurare. Chiar acum El ne invită să venim la El în neputința noastră, pentru a fi mântuiți." (Gould Harmon- Patriarhi și Profeți 161-162)
|
În ceea ce privește acest lung citat aparținând profetesei dv și atribuit lui "Gould Harmon" în speranța că suntem prea ignoranți ca să știm că Gould Harmon este aceeași persoană cu Ellen G. White, sper că nu vă închipuiți că este vreun argument de autoritate pentru mine. Este exact ca și când eu v-aș cita din lucrările papei Leon al X-lea sau din revelațiile lui padre Pio și vi le-aș servi ca argument: ceva pe care să nu dați doi bani.
|