[doctor_faustus]

5. The Roman pontiffs, too, as the circumstances of the time or the state of affairs suggested, sometimes by summoning ecumenical councils or consulting the opinion of the Churches scattered throughout the world, sometimes by special synods, sometimes by taking advantage of other useful means afforded by divine providence, defined as doctrines to be held those things which, by God's help, they knew to be in keeping with Sacred Scripture and the apostolic traditions.

6. For the Holy Spirit was promised to the successors of Peter not so that they might, by his revelation, make known some new doctrine, but that, by his assistance, they might religiously guard and faithfully expound the revelation or deposit of faith transmitted by the apostles.

Indeed, their apostolic teaching was embraced by all the venerable fathers and reverenced and followed by all the holy orthodox doctors, for they knew very well that this See of St. Peter always remains unblemished by any error, in accordance with the divine promise of our Lord and Savior to the prince of his disciples: I have prayed for you that your faith may not fail; and when you have turned again, strengthen your brethren [Luca 22:32].

sursa: Conciliul Vatican 1, Sesiunea 4, Cap. 4

La punctul 6 ni se vorbeşte despre Duhul Sfânt care a fost promis succesorilor apostolului Petru, însă problema este că tocmai în versetele pe care le-am amintit din Evanghelia după Ioan, ceea ce se observă este că Duhul Adevărului nu este promis doar lui Petru şi succesorilor lui, ci este făgăduit şi dăruit Sinodului Apostolic, şi mai departe implicit şi succesorilor Sinodului Apostolic. După cum spune versetul din Luca 22:32 Iisus se roagă pentru Petru să îi întărească pe fraţii lui, însă de aici nu cred că se poate trage concluzia că Petru sau succesorii lui ar fi avut sau ar avea puterea supremă şi infailibilă învăţătorească desupra întregii Biserici. De vreme ce harisma adevărului este promisă şi dăruită de Hristos prin Duhul Adevărului Sinodului Apostolic, şi Iisus se roagă pentru ca Petru să îi întărească pe fraţii săi, nu văd de unde şi pe ce bază se poate ajunge la doctrina puterii infailibile şi supreme învăţătoreşti, şi, după cum se poate vedea la punctul 9 de la acelaşi capitol, Pontiful Roman pretinde chiar că definiţiile Pontifului Roman ar fi nereformabile (probabil infailibile) chiar şi peste şi deasupra şi fără consensul Bisericii şi în special al Sindului Apostolic.

9. Therefore, faithfully adhering to the tradition received from the beginning of the Christian faith, to the glory of God our savior, for the exaltation of the Catholic religion and for the salvation of the Christian people, with the approval of the Sacred Council, we teach and define as a divinely revealed dogma that when the Roman Pontiff speaks EX CATHEDRA, that is, when, in the exercise of his office as shepherd and teacher of all Christians, in virtue of his supreme apostolic authority, he defines a doctrine concerning faith or morals to be held by the whole Church, he possesses, by the divine assistance promised to him in blessed Peter, that infallibility which the divine Redeemer willed his Church to enjoy in defining doctrine concerning faith or morals. Therefore, such definitions of the Roman Pontiff are of themselves, and not by the consent of the Church, irreformable.

Prin urmare, din punctul meu personal de vedere, o asemenea poziţie pe care ar vrea să se situeze Pontiful Roman este în mod evident deasupra întregii Biserici, considerându-se ca deţinător singur al adevărului infailibil. Astfel practic, Pontiful Roman îşi crează o "poartă" pentru a îşi expune anumite doctrine ca infailibile, după cum se poate vedea, chiar şi fără consimţământul şi consensul Bisericii, al Sinodului Apostolic, fapt care în mod evident contrazice Sfânta Scriptură care la Evanhelia după Ioan mărturiseşte trimiterea harismei adevărului Sinodului Apostolic, fapt care are drept consecinţă că adevărul de credinţă expus este şi va fi un consens al Sinodului Apostolic în Duhul Adevărului, Duhul Sfânt. De unde, deci, şi până unde succesorul apostolului Petru se consideră ca singur "deţinător" al Duhului Sfânt, devreme ce Duhul Sfânt a fost promis şi trimis Sinodului Apostolic ?? De unde şi până unde Episcopul Romei, ca succesor al lui Petru, pretinde autoritatea de a da definiţii de credinţă ireformabile, infailibile, în deplin adevăr, chiar deasupra oricărui consimţământ şi consens al Bisericii, al Sinodului Apostolic, de vreme ce o asemenea poziţie este mai mult decât evident că ar presupune nedeplinătatea harismei adevărului promise şi dăruite de Hristos prin Duhul Sfânt celorlalţi apostoli, fapt însă care contravine flagrant Sfintei Scripturi care mărturiseşte că Apostolii vor fi conduşi la tot adevărul prin Duhul Sfânt. Călăuzirea la tot adevărul este promisă, garantată şi dăruită întregului Sinod Apostolic de către Iisus Hristos prin Duhul Adevărului, ori a pretinde că în fapt doar Episcopul Romei ar avea harisma întregului adevăr, chiar şi deasupra întregului Sinod Apostolic şi a întregii Biserici, fără chiar consimţământul şi consensul Sinodului Apostolic şi chiar în contra lui, asta presupune nedeplinătatea promisiunii făcute de Hristos Domnul Sinodului Apostolilor, contrazicerea cuvântului lui Hristos şi a Sfintei Scripturi, cu alte cuvinte contrazicerea Revelaţiei Dumnezeieşti.