View Single Post
  #180  
Vechi 17.11.2010, 17:59:10
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit Originea ereziei adventiste cu privire la Euharistia Bisericii lui Hristos

Am descoperit într-un text al Ellenei G. White sursa ereziei neoprotestante adventiste cu privire la Euharistia Bisericii lui Hristos. Textul este incredibil, chiar șocant, și plin de niște mizerii pe care numai un om înveninat și lipsit de lumina Duhului Sfânt a putut să le spună. Bineînțeles că există și aspecte pozitive ale protestanților, însă aceastea nu anulează pleiada de inepții omenești pe care le-au debitat de-a lungul timpului. Și acum să vedem textul:

"Rânduiala biblică a Cinei Domnului fusese înlocuită cu jertfa idolatră a liturghiei. Preoții papali pretindeau că prin bufoneriile lor fără sens, transformă pâinea și vinul simplu în "trupul și sângele lui Hristos". Cu o încumetare hulitoare, ei pretindeau pe față că au puterea de a crea pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Creștinilor li s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, să manifeste credința în această oribilă rătăcire hulitoare a Cerului. Mulțimile care refuzau erau date flăcărilor."

sursa: Ellen G. White - Tragedia veacurilor - Editura Proteios, 1994, pag. 50

Repet încă o dată că nu se pot contesta și aspecte pozitive ale protestanților, însă aceste aspecte pozitive nu i-au împiedicat să cadă pradă ispitelor Satanei pentru a enunța astfel de texte hulitoare, omenești, deraiate complet de la Revelația Dumnezeiască și care atestă încă o dată că aceste grupări protestante nu sunt în adevăr. Faptul că au încercat să aducă o reîntoarcere la moralitate și la o atenție mai mare acordată Scripturii, asta nu înseamnă că ei au fost feriți de înșelările Satanei fiind rupți de adevărata înțelegerea a Sfintei Scripturi din Sfânta Tradiție a Bisericii.

Însă ceea ce trebuie scos în evidență pentru a demasca aceste grave abateri de la Revelația lui Iisus Hristos, pentru a neutraliza acest fals mit al sectarismului adventist și pentru a lămuri în ce hal de ignoranță și minciună religioasă sunt ținuți adepții neoprotestanți cel puțin cu privire la Euharistia Bisericii, este suita de atribute și caracterizări hulitoare pe care le aduce Sfintei Taine a Euharistiei acest prooroc înșelat al adventismului. Iată ce caracterizări se aduc Sfintei Taine a împărtășirii cu sfântul trup și sfântul sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos:

- jertfa idolatră a liturghiei;
- bufoneriile fără sens ale preoților;
- tăgăduirea sfintei prefaceri a darurilor de pâine și vin în trupul și sângele Domnului Iisus;
- Cu o încumetare hulitoare, ei pretindeau pe față că au puterea de a crea pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor;
- oribilă rătăcire hulitoare a Cerului.

Last edited by doctor_faustus; 17.11.2010 at 18:08:23. Motiv: completare
Reply With Quote