Citat:
În prealabil postat de Fani71
Frumoasa posarea ta, insa, totusi, ceva ma nemultumeste aici:
Definesti iubirea de aproapele numai in termeni negativi - cum s-ar spune , a ne iubi aproapele este tot una cu a-l lasa in pace.
Iubirea de semeni decurge de fapt direct din iubirea de Dumnezeu, sau face corp comun cu ea. Asta se vede si din pilda bunului samaritean, si din pilda judecatii, unde se vorbeste despre dragostea practica de aproapele si Hristos spune ca 'de fiecare data cand ati facut acestea celui mai mic dintre fratii mei, pentru Mine ati facut-o'.
In aproapele ar trebui sa invatam sa iubim chipul lui Dumnezeu, si deci, pe Dumnezeu insusi.
Iubirea de Dumnezeu si de aproapele nu sunt doua porunci, ci una singura.
|
Prin iubire în Scriptură se înțeleg mai multe lucruri, inclusiv comportamentul frățesc.
Dar cele două porunci nu sunt una ci sunt diferite, așa cum spunea un părinte (parcă arhimandritul Sofronie, dar nu sunt sigur): nu ni se cere să-L iubim pe Dumnezeu ca pe noi înșine nici pe aproapele din toate puterile. De aici se vede că prin iubire aici se înțelege de fapt altceva, anume
slujirea: pe Dumnezeu trebuie să-L slujim printr-o dedicare totală iar pe aproapele printr-un comportament identic cu cel pe care îl așteptăm noi de la ceilalți oameni:
Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea (Luca 6).