Citat:
Īn prealabil postat de glykys
Miha-Anca, una e sa fii invidios, ca si eu am momente (deloc rare) cand mandria mea nu imi da pace si ma cred superioara altora, ceea ce imi provoaca invidie fata de alte persoane, dar cu totul alta e sa il faci raspunzator pe Dumnezeu ca unii au mai mult si altii au mai putin. In viata nu suntem egali, nu ne nastem egali, avem doar o sansa egala la mantuire. Atata tot, ceea ce e ultra-suficient. Lui trebuie sa ii dam slava pentru toate, indiferent daca nu ne place ce (nu) primim. Si in general, am observat ca oamenii invidiosi nu sunt cei saraci, care nu au nimic al lor, ci cei mai instariti, care vor sa aiba si mai mult, si mai mult... Iar sarac e cel care nu se multumeste cu nimic.
|
De fapt, draga glykys, cuvintele mele erau o invitatie sa fim mai prevazatori in a aprecia pe cineva, care nu are de nici unele. Caci daca nu are de nici unele, nu a avut nici parinti, care sa-l invete despre Dumnezeu si tot ce tine de viata crestineasca. Si atunci ce sa-i ceri?!?
Un copil crescut la orfelinat va privi cu jind ma degraba, decat cu invidie, chiar daca autorul topicului vorbeste despre invidie.
Si copil fiind, poate chiar nu intelege de ce unii au, si altii nu. De unde sa stie el, ca suportand aceste lipsuri, va fi poate incununat cu o coroana, ca le-a dus si nu a cranit.
Noi care avem de toate, ne plangem incontinuu ca nu avem, ceea ce a devenit "sportul preferat" al romanului. Acesta se uita cu precadere cate NU are, dar uita sa vada cate are. Privirea acestuia din urma catre realizarile altuia poate fi cotata drept invidie; dar cand cineva lipsit de toate cele, priveste la ceilalti, care au cat de cat, nu mi se pare expresie a invidiei care il roade, ci doar o intrebare chinuitoare, la care nu are raspuns.