[mariamargareta]

264. “Minunile” de la Pucioasa (II)


În 1965, pucioşii de rând erau minţiţi pe faţă de liderii lor (Verginica şi “păstorii”) că “toate sfârşitu-s-au”, deci “minunea trâmbiţării” prin gura Verginicăi va înceta curând de tot. (N-a fost însă să fie aşa. Verginica a mai “trâmbiţat” mult şi bine, nu numai până în anul morţii sale -1980- ba chiar şi după aceea, când a început să “trâmbiţeze în duh”):

“... O, minune va face Dumnezeu cu tine! Nici o minune n-a fost ca această minune, ca să vie Dumnezeu să-ţi cânte ţie la ureche cântarea Sfintei Treimi. O, îţi voi arăta trâmbiţa Mea, întru care Eu am cântat. O, nu voi mai cânta din trâmbiţa Mea, căci toate sfârşitu-s-au.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-10-65)

Adepţii pucioşi erau intoxicaţi metodic şi cu alte farse prezentate drept “minuni”. Una dintre ele pretindea că “Fiul lui Dumnezeu a revenit pe pământ pe ascuns “în chip nevăzut”, (fiindcă aşa li se spunea, cum că “aşa e scris”; o fi scris pe undeva aşa ceva, dar nici într-un caz în Biblie, unde se spune că Hristos va reveni pe pământ tot aşa cum S-a şi înălţat la cer, adică în chip văzut şi în trup, nicidecum pe furiş şi “destrupat”, aşa încât să aibă stringentă nevoie să se cuibărească într-un trup de împrumut sau de furat, trupul Verginicăi) întrupându-se a doua oară în Verginica, prin gura căreia El vorbea, mărturisindu-Se pe Sine întrupat în Verginica astfel: “...în acest trup este Domnul Iisus Hristos...”. Aceste alegaţii mincinoase erau încununate cu o promisiune care n-a mai fost onorată nici până astăzi: aceea că Hristosul Pucioasei, cel venit în chip nevăzut, “se va da văzut” în curând (mai exact, “peste o clipă”), şi toţi pucioşii se vor minuna de această minune. Minune care probabil că ei o mai aşteaptă şi astăzi, dar Hristosul lor se încăpăţânează ca nu după o clipă, ci după 45 de ani să rămână pe mai departe tot nevăzut, necunoscut:

“... Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Amin. Am venit din cerul sfânt pe pământ. Eu sunt Alfa şi Omega, Care e scris în sfânta Scriptură. Eu sunt în chip nevăzut, aşa e scris. O, tată, fericit vei fi tu în viaţa duhovnicească, de vei crede în Domnul Iisus Hristos, Care-ţi grăieşte ţie astăzi, căci în acest trup este Domnul Iisus Hristos. O, minune! Vezi, creştine, că stă Domnul de vorbă cu tine? Vezi tu, creştine? Mai e o clipă şi Se va da văzut în faţa ta şi tu te vei mira de această minune. Vei vedea cum o lumină a ţinut acest trup.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-11-65)

Pucioşii pun adesea la îndoială atotputernicia “Dumnezeului” lor (probabil ştiu ei ce ştiu), pretinzând că “făgăduinţele lui Dumnezeu trebuie ajutate de om, ca să poată veni ele pe pământ”. Cu alte cuvinte, dacă oamenii se dovedesc cumva a fi delăsători sau leneşi în a-L ajuta pe Dumnezeu, făcând ei înşişi minuni în locul Lui sau în numele Lui, făgăduinţele Lui vor rămâne promisiuni deşarte şi mincinoase. O asemenea lipsă de prevedere este inacceptabilă la un Dumnezeu Atotputernic şi Atotştiutor, dar poate fi de înţeles la “Dumnezeul” cel fals de la Pucioasa:

“Pe calea credinţei se merge iubind şi iertând şi răbdând şi nădăjduind fără de capăt în făgăduinţele lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să le ajute să vină pe pământ, iar cea mai mare faptă a omului pe calea credinţei este minunea de a se face pe el însuşi omul său cel nou după chipul şi asemănarea Mea, locaş al Duhului Sfânt Mângâietorul, iar dacă alta este ţinta omului care merge pe calea credinţei, el va găsi primejdii peste credinţa sa.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 8-3-1999)

În schimb creştinii de la Pucioasa, care se cred a fi “poporul lui Dumnezeu”, sunt hotărâţi să facă ei minuni în numele lui Dumnezeu şi să aducă ei raiul pe pământ (la Pucioasa, bineînţeles!):

“Te rog mereu să-ţi aminteşti, poporul Meu, că tu trebuie să faci raiul pe pământ, şi cu duh mângâietor să lucrezi ziua şi noaptea această lucrare, şi s-o păzeşti să fie, că de şapte mii de ani aşteaptă omul această minune iarăşi pe pământ.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 7-4-2006)

Pucioşii mai pretindeau că ei pot face cu “umilinţa iubirii” o minune nemaivăzută: aceea de a-L vedea pe Dumnezeu cu ochii. Bineînţeles că până acum nimeni dintre pucioşi n-a reuşit să vadă această minune cu ochii (chiar dacă mintea lor a născocit vedenia), ceea ce înseamnă (tot după spusele lor) că nu L-au iubit cu putere:

“Iată ce minunat lucrez Eu prin iubire, iar rodul iubirii este mai presus decât orice putere. Umilinţa iubirii, poporul Meu, o înalţă pe ea în cămările ei cele tainice pe pământ şi acolo Îl vede pe Dumnezeu, şi această minune n-o pătrunde ochii şi mintea omului care crede că este Dumnezeu, neiubindu-L pe El cu putere.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 30-4-2006)

Neputinţa “Dumnezeului de la Pucioasa” este reiterată prin afirmaţia că El poate cu anevoie să-l aibă pe om, şi e chiar o mare minune dacă poate să facă aşa ceva; în schimb, ceea ce este cu neputinţă la Dumnezeul Pucioasei, este cu putinţă la om, căci omul îl poate avea cu multă uşurinţă pe Dumnezeu:

“O, fii ai cuvântului Meu de azi, e mare, mare minune şi mare lucrare să-l aibă Dumnezeu pe om, şi mică lucrare este să-L aibă omul pe Dumnezeu.” ( Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din data de 1-6-2006)