Iarta-ma !!
Ingere pazitor, ti-ai pus un nume frumos, acest nume pentru mine insemna dragostea Domnului si Mantuitorului nostru pentru noi, isi trimite ingerii sa aiba grija de noi. Referitor la cele scrise de tine iti marturisesc cu sinceritate ca la capitolul vorbe si exprimare nu stau prea bine, drept pentru care iti citez un mare Sfant, Ioana Gura de Aur despre problemele vietii din trecut, dar care din punct de vedere duhovnicesc sunt atat de adevarate si in prezent :
"
E partea unui suflet mărinimos de a nu se lăsa deloc abătut, de a nu deznădăjdui câtuși de puțin în fața multelor rele care-l împresoară – de a nu se depărta întru nimic de Dumnezeu, ci prin rugăciuni repetate și fără izbăvire, de a stărui până ce El va avea milă, așa cum zice prea-fericitul David.
Imbrâncindu-ne în deznădejde, diavolul caută să smulgă din inimile noastre nădejdea în Dumnezeu, singura ancoră temeinică, acest susținător al viețuirii noastre, care ne duce de mână pe drumul cerului – și chezășuiește mântuire sufletelor aflate în cădere.
“Prin nădejde – zice Pavel – am fost mântuiți. Ca și un lanț trainic coborât ca din cer, nădejdea ne susține sufletele. Ea atrage încetul cu încetul către cereștile înălțimi pe acei care se țin bine „legați” de ea; ea ne ridică deasupra învolburărilor mizeriilor lumii acesteia.
Cine slăbește și se scapă din ancora aceasta sfântă, cade de îndată și se îneacă. Cel rău știe bine aceasta, când zărește că suntem zdrobiți de gândul relelor noastre fapte, se arată și adaogă acestei greutăți gândurile deznădejdii, mai grele decât plumbul însuși. Dacă le primim, este cu neputință să nu fim târâți de îndată de această adăugire de greutate, desprinși cu putere de lanț și aruncați în fundul ticăloșiei…
Mulți oameni, după ce au fost puși jos și depărtați de calea cea strâmtă a virtuții, s-au ridicat atât de minunat, încât restul zilelor lor a șters ceea ce fusese mai înainte, primiră premiul, își puseră cununa, fiind așezați printre învingători și numărați în obștea sfinților.
Atâta vreme cât stăm în cuptorul plăcerilor, cu toate multele pilde de acest fel, lucrul ni se pare cu neputință. Dar de îndată ce-am făcut cei dintâi pași ca să ieșim la lumină, lăsăm, treptat, înapoia noastră flăcările cele arzătoare și drumul pe care-l vedem deschizându-ni-se înainte ni se arată ca împrospătat de rouă – și plin de ușurință.
Trebuie să nu ne descurajăm – și să nu deznădăjduim, cu privire la această întoarcere. La această întâmplare, de vei avea putere și bunăvoință – și bunăvoință și putere multă îți vei dobândi. Când cineva și-a închis sieși poarta pocăinței, – când, ca să zic astfel, și-a zidit ușa care duce la mântuire, cum va putea, stând afară, să facă ceva bun? Astfel că cel rău pune totul în lucrare ca să sădească acest gând în noi – căci, pe urmă, nu va mai avea voie, ca să ne biruiască, nici de efort, nici de trudă – la ce bun, dacă stăm căzuți la pământ, doborâți, și nevrând a ne împotrivi?
Cel ce va fi în stare a se desface din această legătură, își va lua din nou tăria și nu va înceta, până la cea de pe urmă suflare, de a se împotrivi diavolului. [COLOR=red]De mii de ori doborât fiind, el se va ridica necontenit și-și va împovăra dușmanul. Acela care, dimpotrivă, este înlănțuit de gândurile deznădejdii, își nimicește propria-i putere și cum va putea el să izbândească, să se împotrivească, fugind din fața dușmanului?…
Să nu ziceți că toate acestea sunt cu privire numai la cei care s-au făcut vinovați de greșeli ușoare. Presupuneți un om plin de toate stricăciunile; că acest om ar fi săvârșit toate greșelile care pot pune pe cineva afară din împărăție – că nu fusese la început dintre cei necredincioși, ci că, făcând parte dintre credincioși, din cei plăcuți lui Dumnezeu, ar fi ajuns în urmă stricat, desfrânat, poftitor, hoț, bețiv, sodomist, batjocoritor – și toate alte culpe pe care le voiți. Chiar acestui om nu i-aș îngădui să deznădăjduiască, chiar de ar fi ajuns în cea de pe urmă bătrânețe, cuprins de această stare de stricăciune tară de nume.
Dacă mânia lui Dumnezeu ar fi o patimă, omul ar avea dreptate să deznădăjduiască, neputând stinge flacăra aprinsă de toate crimele lui. Dar patimile nu sunt cunoscute de Dumnezeu; chiar când el se răzbună și pedepsește, este fără mânie, plin de bunătate. Așa că, se cade să avem temeinic curaj. Și să fim încrezători în puterea pocăinței.
Deznădejdea nu are numai această tristă urmare de a ne închide porțile cetății cerești, de a ne împinge spre multă trândăvie și mult dispreț – ea ne prăbușește, așadar, în rătăcirea cea diavolească.
Diavolul însuși nu a ajuns ceea ce este decât deznădăjduind la început – și prăbușindu-se, pe urmă, din deznădejde, spre vorbe și fapte potrivnice mântuirii.
Nu deznadajdu-i frate si iarta-ma daca ti-am gresit . Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!
|