[claudiu-marius]

De la un an la altul bucurestenii se pling de sanatate, de dureri de cap tot mai dese, de ameteli care dureaza tot mai mult, de stari de somnolenta care se cronicizeaza. Si toate acestea au fost puse ba pe seama radiatiilor ba pe seama stresului ba pe seama poluarii pregnante sau a faptului ca, dupa 1990, romanii si-au luat chiar si cite 2-3 servicii. Unii chiar au mers mai departe si au declarat ca Bucurestiul este permanent tinta unor atacuri dint-un razboi nevazut care se duce la nivel paranormal si despre care oamenii simpli nici nu stiu nimic si nici macar nu ar cuteza sa se gandeasca la astfel de lucruri. Fara sa tragem linie, sa trecem in revista cateva dintre pericolele zilnice la care este expusa capitala si despre care nu s-a vorbit niciodataa decit cel mult in anumite cercuri.

La un pas de o posibila epidemie de ciuma

Desi la ora actuala ciuma este o boala eradicata de mult, ceea ce nu se stie este ca ea poate sa loveasca necrutator capitala Romaniei. Si asta pentru simplul motiv ca, in urma cu sute de ani, bolnavii de ciuma erau, pur si simplu ingropati la gramada, intr-o singura groapa, iar peste ei se turna var, in ideea ca varul va izola virusul respectiv. Ceea ce nu stiau medicii din acele vremuri insa, se referea la longevitatea virusului si la faptul ca varul actioneaza ca un izolator: adica, pe de o parte, izola, intr-adevar, pentru moment, virusul ciumei, dar pe de alta parte il conserva, pur si simplu. Ciuma, o boala necunoscuta europenilor, avea sa fie adusa din pustele Asiei de hunii lui Attila in a doua jumatate a secolului al V-lea.

De-a lungul secolelor au fost o serie de epidemii de ciuma, dar cea mai cumplita s-a declansat in timpul domniei lui Caragea, in anul 1812. Bucurestiul a fost aproape pustiit in acele vremuri iar cei care nu mureau loviti de cumplitul flagel, paraseau orasul catre zone mai ferite, in special zone de munte si de padure. Scrierile din acea perioada spun ca tacerea era atit de apasatoare peste Bucuresti, incit se puteau auzi filfiitul din aripi ale pasarilor si zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor. Din pacate, in timp, s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevazut de edilii secolelor respective: marginea Bucurestilor a devenit zona centrala, iar actualele excavatii pot scoate oricand la suprafata mortii adormiti de ciuma.

In urma mai bine de 30 de ani, cand au inceput sapaturile pentru metrou si pentru Casa Poporului, in unele locuri s-au descoperit locuri unde fusesera ingropati ciumatii. Doar printr-un noroc epidemia nu s-a declansat existind riscul ca la orice noua constructie sa fie descoperite gropi comune cu morti de ciuma. Mai mult, se pare ca, din diverse motive, o parte din cei morti au fost aruncati in subterane, acoperiti cu var ti surpat apoi pamantul de deasupra. Specialistii in virusologie afirma ca la ora actuala virusul de ciuma nu mai este mortal, dar asta doar in cazul in care este depistat la timp si izolat. Pentru ca exista voci care spun ca vaccinurile impotriva ciumei sunt putine si ineficiente, atita vreme cit au fost obtinute din tulpini deja invechite ale virusului respectiv.

Ioana Matei, arheolog, considera ca: “numarul celor morti de ciuma si ingropati la temelia propriei case sau inhumati in graba poate fi foarte mare, iar in zilele noastre s-a pornit o adevarata campanie de construire a unor blocuri gigant in Bucuresti. Interesele de moment pot face ca orice descoperire de aceasta natura sa fie tinuta strict secreta, intrucit oprirea, chiar si partiala a lucrarilor de constructie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori si investitori. Asa ca cei mai multi, daca vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciuma, nu numai ca nu vor sti cu ce au de-a face, dar exista riscul ca sa le arda in crematoriile proprii si in felul acesta sa declanseze, pur si simplu, epidemia mortala”.

Lacul urias de sub capitala Romaniei

Cu milioane de ani in urma, pe locul unde este astazi Bucurestiul se intindea Marea Getica. Treptat, fundul marii s-a ridicat iar marea s-a retras, facand loc manoasei Cimpii Romane. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei parti a fostei mari, sub forma unui lac subteran. Ne explica domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuala scrie despre istoria geologica a Bucurestiului: “Practic ce s-a intamplat in acele vremuri: din cauza efortului pamantului, scoarta terestra s-a ridicat, pur si simplu, formind o concavitate in care s-a pastrat apa marii milenare. Imaginati-va urmatorul aspect: aveti o saltea de plaja, plina cu aer. Puneti pe ea o galeata cu apa, plina, la mijloc, apoi indoiti cele doua margini ale saltelei pana cand se impreuneaza. In felul acesta galeata a ramas la mijloc, dar in acelasi timp este complet acoperita de cele doua margini ale saltelei. Exact asta s-a intamplat cu Marea getica: apa s-a retras parsial, iar marginile scoartei terestre s-au incretit pana cand au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucurestiul”.

In sustinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic, in statiile de metrou fie in perioadele cu ploi, cand canalele se infunda. “Apa se scurge, e adevarat, dar la un moment dat lacul subteran se umfla si da pe dinafara, lucru care duce la saturatia pamantului cu apa si la aparitia fenomenului de baltire. Fenomenul nu are nici o legatura cu asa zisa canalizare defectuoasa - care oricum este defectuoasa - ci cu saturatia dcu apa a pamantului. Apoi, nu-mi spuneti ca nu ati remarcat, faptul ca in anumite statii de metrou, indiferent daca este zi sau seara, se aude curgand permanent o apa. Nu e vorba despre nici un riu ci pur si simplu de canalele prin care apa de la suprafata se scurge in lacul subteran”.