Citat:
Īn prealabil postat de coralina
Draga OmBun, frumoasa expunerea ta, insa nu ai explicat ce anume te face sa te pozitionezi acum la cealalta extrema: de unde acceptai placerile vietii cu ceva timp in urma, acum ti se par toate impedimente in calea mantuirii.
De ce nu te-ai oprit undeva "la mijloc" - adica sa accepti, asa cum frumos spune Fani, bucuriile pe care insusi Dumnezeu le trimite in vietile noastre si sa-ti lucrezi in acelasi timp si mantuirea? De ce ai pendulat de la +infinit tocmai la -infinit (o tendinta extrem de populara printre unii ortodocsi)?
|
Daca ar fi fost dupa mine, nu numai ca nu m-as fi oprit, dar m-as fi dus demult la fund. Iar aici nu prea inteleg eu de ce Dumnezeu vrea sa-i ajute pe unii, iar pe altii ii lasa sa se ajute singuri. Mi-am pus de multe ori aceasta problema, de ce unii sunt nascuti sa merite, iar altii sa se piarda? Conteaza pacatul strabun? Conteaza rugaciunile cuiva pentru tine, sau gandurile lor bune?
Am auzit pe-aici pe undeva de femei in varsta care inca traiesc in patimi. Am vazut barbati la aproape 70 de ani care platesc fete de anumita categorie pentru "servicii speciale" si chiar simt nevoia sa se laude cu performantele lor. Ce se intampla cu acesti oameni? Eu cred ca Dumnezeu a vazut demult ca nu incapea nicicum in viata lor si i-a abandonat cu totul. Nu poti sa salvezi pe cel ce nu se vrea salvat, pe cel care nu regreta catusi de putin patima lui...
Am fost si eu slab in felul meu, dar nu cred ca a fost vreodata sa nu simt acea remuscare si stiam bine ca nu-i corect ce fac. Dar imi gaseam mereu motivatii si circumstante.
Deplasarea asta de la o extrema la alta, nu cred ca este condamnabila. Chiar si unele slabiciuni si pacate, Dumnezeu ni le ingaduie cu un scop. Am mai spus-o: modul cum traieste un pacatos cainta si smerenia este cu mult mai intens decat cel care isi cauta in zadar in subconstientul lui pacate grele, iar daca nu le gaseste, pare hotarat sa le inventeze.
Sunt multe de zis pe aceasta tema. Ideea este sa nu faci din viata un paradis al placerilor, fiindca vei sfarsi prin a-ti asigura un iad al chinurilor.