Trebuie sa ai in vedere ca in primul rand acesta este modul in care ai perceput si ai expus tu realitatea,probabil,daca s-ar vorbi cu celelalte doua ar avea fiecare propria ei viziune.
In linii mari vorbim despre prietenia conditionata:tu i-ai oferit acelei persoane ajutorul si consilierea pentru ca sperai sa primesti in schimb atentie,apreciere,poate afectiunea unei prietene.Ma indoiesc sa fi fost singura persoana din viata ta cu care ti s-a intamplat la fel.
Cea de la 16 ani imi pare o fire destul de nesigura pe ea, posesiva,probabil este asa si cu tine si cu cealalta si cred ca nu si-a dorit ca voi doua sa va imprieteniti,probabil ca asa se simtea data ea la o parte.
Cu siguranta nu s-a transformat in "balaurul cu 7 capete" peste noapte,gandea si mocnea anumite lucruri cu mult timp in urma,insa abia acum si-a pierdut controlul,a cazut masca si au iesit la iveala aceste chestiuni mai putin placute.
Oamenii care ofera iubirea si prietenia sincera,nu incearca sa ii subjuge si sa ii controleze pe ceilalti,indiferent ca vorbim de un nivel subtil sau mai incisiv.Deci,ai putut afla ca intre tine si respectiva persoana nu era o prietenie sincera si ca nu era exact omul pe care il credeai.
Dar despre tine ce ai aflat din toata aceasta istorie?Lectiile de viata se repeta daca nu le invatam si daca vom cauta sa gasim nodul in papura doar la cei din jur...
Citat:
|
Deducem ca prietenii sunt atrasi de starea nostra de succes,nu prea cunosc persoane care sa fie atrase de oamani sarmani sau cu probleme;m-am saturat sa fiu mama ranitilor cu orisicine dar cand am o suparare sa nu pot sa vb cu nimeni,caci toti par plictisiti de lucruri negative si necazuri si te lasa in singuratate pana cand viata ia o turnura placuta pt tine,apoi sunt din nou cu tine...
|
Nu "deducem",ci deduci,pentru ca privesti prin prisma propriei tale realitati,care nu este la fel cu a celor din jur,fiecare avand propria sa realitate si grad de subiectivism,cu atat mai mult tu,fiind cea in cauza.
Din cate imi dau seama si conditionezi atunci cand oferi ceva,chiar daca nu iti dai seama.Faptul de a fi mama ranitilor este ceva ce iti asumi,insa nu intamplator,ci pentru a primi in schimb exact ceea ce spui mai sus :sa nu mai fii singura,sa iti fie cineva alaturi la necazuri,sa fii ascultata atunci cand ai nevoie.
Sunt lucruri firesti sa ni le dorim,insa nu le putem cumpara punandu-ne in slujba celorlalti.
A fi bunul samaritean si prietenia sunt lucruri care se ofera in mod natural,liber,fara sa asteptam ceva in schimb,ci doar pentru simpla bucurie de a oferi.
Trebuie sa intelegi ca acel om care isi pune fericirea in mainile oamenilor este sortit suferintei,deoarece nu cei din jurul nostru sunt responsabili pentru bunastarea noastra interioara sau de orice gen,ci doar noi insine.Deasemenea,sunt si ei oameni,cu calitati si defecte,slabiciuni,frustrari etc
Poti sa te cauti intai pe tine,sa poti sa iti oferi acea stare de echilibru interior,siguranta,pace launtrica,bucuria de a trai,fericirea de a fi cu tine insati,de a te iubi si pretui pentru ceea ce esti?Sau crezi ca asta e sarcina celor din jur?
Desigur,un astfel de dus cu apa rece nu este niciodata placut,ne revolta,ne lasa confuzi,ne face sa ne simtim tradati,insa,dincolo de aspectele mai putin agreabile,poti cauta sa vezi ce invataminte poti trage despre tine,caci asupra celor din jur nu putem actiona,insa asupra noastra da,precum si partile pozitive ale celor petrecute.
Ca si concluzie de final,nimic nu este intamplator si putem alege sa ne rezumam la resentimente si sa ne inchidem in noi ori sa asimilam experienta si sa o valorificam in mod constructiv!