[TINERI PENTRU ROMANIA]

DESPRE VIRTUTE

Există virtute la noi? Privind în jur şi analizând ultima sută de ani pot spune, fără să greşesc, că da. Da, există virtute la noi, dar e comparabilă cu acele diamante preţioase cu sclipiri limpezi şi ca ele e înconjurată de un strat gros de steril din care trebuie degajată.

Trebuie s-o căutăm cu tact, răbdare şi delicateţe pentru că se ascunde, e modestă. Trebuie să ştim să citim gândul ascuns în străfundul inimilor, sentimentul precis care dă valoare unui act sau unei acţiuni întâmplătoare, sau din contră, continue, perseverente timp de o viaţă. E nevoie de asemenea, uneori, de împrejurări deosebite pentru ca virtutea să se manifeste. Exemple sunt multe, neamul nostru nu duce lipsă de ele.

Acei soldaţi, acei eroi, care au căzut cu sutele de mii pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, care şi-au sacrificat tinereţea, speranţele pentru ca Patria să fie întreagă, puternică şi respectată nu sunt exemple magnifice de eroism şi virtute? Câte acte de jertfă de sine, câte fapte curajoase săvârşite în focul luptei şi rămase neştiute, nu ne-ar fi stârnit admiraţia dacă le-am fi cunoscut! Cu ochii plini de vise, înflăcăraţi şi generoşi, soldaţii noştri s-au acoperit de glorie şi amintirea curajului lor, a suferinţelor lor ne arată că au fost oameni însufleţiţi de virtute şi de sentimentele cele mai nobile, cele mai mărinimoase.

Mamele, dând viaţă, fac şi ele dovadă de curaj, de abnegaţie. Lângă leagăn, alături de vieţi plăpânde, nimic nu poate înlocui căldura iubirii unei mame făcută din devotament admirabil şi din acele virtuţi care susţin familia şi sunt baza fericirii noastre.

Călugării şi călugăriţele care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui îndeplinesc zilnic treburi voluntar modeste. Ei îşi sacrifică viaţa şi inima lor mare se dăruie fără reţinere. Ei sunt bogaţi doar prin ceea ce oferă. Ei au drept la admiraţia noastră pentru atâtea dovezi ale virtuţii lor.

De altfel în toate activităţile omeneşti, în toate mediile, în toate profesiile putem admira elanurile inimii omeneşti. De la acela care-şi donează sângele pentru a salva o viaţă, de la minerul care-şi riscă viaţa în măruntaiele pământului pentru a-i asigura ţării resursele necesare, până la omul simplu care se aruncă în foc sau în apă pentru a salva o viaţă, toţi au drept la admiraţia noastră, toţi s-au arătat fii demni ai Naţiunii noastre.

În încheiere permiteţi-mi să vorbesc despre ţărănime. Păstrătoare a vechilor noaste tradiţii, ţărănimea noastră este din fericire încă destul de numeroasă. Asprimea vieţii de la ţară, independenţa sa, fac să se manifeste încă la ţăranul român virtuţile pământului nostru şi ale neamului nostru.

Ceea ce ne leagă de pământ mai mult decât frumuseţea peisajelor, mai mult decât amintirea şi morţii, sunt vechile obiceiuri devenite virtuţi care ne apără, ne ocrotesc de lumea întreagă şi ne asigură viitorul. Sunt virtuţi dobândite cu răbdare şi cumpătare. În străfundurile sufletului nostru ţărănesc, ca o cauză care-l determină esenţial, e modestia producţiei noastre, modestie salutară căci evită excesul. Calmul vieţii ţărăneşti vine din această moderaţie care asigură un trai ferit de lipsuri excesive şi de abundenţa funestă.

De aici s-au născut cele două virtuţi ale ţăranului român: prudenţa şi spiritul de economie. Virtuţi bătrâneşti, virtuţi de oameni săraci, virtuţi mirosind a mămăligă şi fum de vatră, voi sunteţi ocrotitoarele vigilente şi neobosite ale familiilor ţărăneşti şi ale satelor noastre, cărora le-aţi prevenit deja de atâtea ori crizele, uşurat suferinţele, reparat dezastrele. Aceste virtuţi, nu lipsite de strălucire, sunt rezultatul sărăciei noastre. Ele nu sunt de fapt decât învăţămintele trase din încercări şi lipsuri. Ele dau infinita tărie a satelor noastre milenare. Bogăţia noastră spirituală s-a născut dintr-o acumulare de suferinţe. Forţa noastră sufletească este dată de o comoară de dureri.

După cum vedeţi virtutea, oricum s-ar prezenta, ne înconjoară din toate părţile. Ca orice lucru de preţ ea merită căutată pentru a fi mai bine apreciată.

Mareş Bogdan